Articol

Frumusețea și farmecul unei localități depind, în bună măsură, de valoarea arhitecturală a clădirilor și a monumentelor, de numărul muzeelor și a locurilor cu încărcătură istorică, a căror povești atrag ca un magnet turiștii de pretutindeni. Paradoxal, deși s-a dezvoltat și a devenit renumită într-o provincie a Imperiului Hasburgic, Reșița nu are nici operă, nici clădiri vechi impunătoare, nici un castan sau un paltin, la fel de renumiți ca și teiul lui Eminescu ori stejarul din Borzești, nu are nici statui (două-trei busturi, nimic mai mult) și nici măcar o bojdeucă, ca și cea care amintește de Ion Creangă. A avut, cândva, clădiri din alt trecut istoric, însă comuniștii au hotărât să intre cu buldozerul și tăvălugul peste Reșița veche, pentru ca acolo să construiască Blumingul, laminorul pe care astăzi sunt pe cale să-l demoleze alții.

Tot ce are Resița astăzi sunt câteva imobile rătăcite în cartierele Muncitoresc și Stavila și vreo două monumente, și tot atâtea troițe, înălțate în semn de recunoștință pentru jertfa celor care au luptat în cele două războaie mondiale și în evenimentele sângeroase din decembrie 1989. Într-unul din cimitire există un monument ridicat în memoria soldaților germani morți în primul război mondial, iar în Parcul Cărășana, se află un monument care amintește de deportarea etnicilor germani. Dintre toate acestea, doar monumentul din Parcul Cărășana se ridică la pretențiile pe care le avem de la aceste lucrări. Restul poartă peceta nepăsării noastre și a comportamentului barbar de care dau dovadă unii dintre noi.

Spre exemplu, în incinta fostei unități militare de rachete există un astfel de monument închinat militarilor uciși la revoluția din 1989. Un monument neîngrijit, năpădit de buruieni și ascuns în spatele puieților de salcâm și trandafirilor sălbatici. De două ori pe an, revoluționarii și autoritățiile urcă la fosta unitate militară pentru discursuri pompoase, aceleași de ani și ani, și pentru a depune coroane. În rest, Dumnezeu cu mila!

Un alt monument, cel zămislit într-o concepție modernă de maestrul Constantin Lucaci, tronează la intrare în Parcul Tricolorului. Niciunde în lume, în afară de Reșița, nu vom găsi un loc cu încărcătură emoțională și simbolistică în care oamenii să încingă grătarele, să bea și să se distreze. Așa se întâmplă de fiecare dată când în parc se organizează câte un eveniment. Comercianții își plasează tarabele lângă monument, iar localnicii se așează pe treptele sale, pe care mănâncă mici și beau bere, sub ochii polițiștilor locali. Nu mai vorbim de cum arată plăcile de marmură care „îmbracă“ soclu, distruse de semenii noștri.

În cazul monumentului închinat memoriei aviatorilor germani din primul război mondial, reprezentat printr-o elice turnată, lucrurile stau chiar mai rau, în condițiile în care vorbim de un cimitir. Acesta a fost vandalizat, cel mai probabil de persoane care caută fier vechi în acele locuri.

Dincolo de aceste constatări, care ne lasă un gust amar, persistă întrebarea: noi, comunitatea, ce facem să stopăm astfel de nereguli, dacă autoritățiile locale se dovedesc indiferente sau neputincioase?

Și încă ceva: pe vremuri, copiii și adolescenții erau făcuți pionieri și uteciști lângă astfel de monumente. Vremurile s-au schimbat, nu mai sunt nici pioneri și nici măcar șoimi ai patriei. Cu toate acestea, nu ar fi rău ca anumite ore de istorie să se desfășoare în aceleași condiții. Poate că în acest fel i-am responsabiliza pe copii și le-am și insufla respectul față de înaintași.