Menu

Articol

Lovit cu pumnii și picioarele, un tânăr a ajuns în comă la spital. Agresorul, în arest!

Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Oravița, va fi prezentat astăzi judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oravița, cu propunerea de arestare preventivă.

Tânărul, Denis M., este acuzat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, motiv pentru care procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta.

Polițiștii au stabilit că, în dimineața zilei de 3 septembrie, pe fondul unui conflict spontan, Denis M. l-a lovit cu pumnul pe care purta un box, dar și cu piciorul, pe B.F.V., de 23 de ani, care și-a pierdut cunoștința, intrând în stare de comă. Victima a fost transportată mai întâi la Spitalul Orășenesc Oravița și mai apoi a fost internată la Spitalul Județean de Urgență din Reșița.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoriei Oravița, George Bucurică, „Medicii legiști au constatat în raportul preliminar mai multe leziuni traumatice, traumatisme și fracturi craniene care au pus în primejdie viața victimei. Inculpatul a fost reținut de organele judiciare pe o perioadă de 24 de ore urmând ca în cursul zilei de azi procurorul de caz să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oravița”.

Cercetările sunt efectuate de organele de poliție judiciară din cadrul Poliției Oravița, sub supravegherea procurorului.

Powered by Jasper Roberts - Blog