Menu

Articol

Smart Children Network la Grădiniţa P.P. „Floarea-soarelui”

Grădinița cu program prelungit „Floarea-soarelui”, din Reșița  a primit în această vară dotări în valoare de aproximativ 10.350 euro, constând în jocuri didactice, jucării și echipamente IT, prin proiectul „Smart Children Network”, implementat prin Programul IPA de Colaborare Transfrontalieră România- Republica Serbia 2007-2013.
Cu ajutorul acestor echipamente se vor putea desfășura activitățile proiectului, activități ce pun accentul pe dezvoltarea atenţiei şi concentrării, coordonării mişcărilor şi mobilităţii, gândirii divergente, acumulării de cunoştinţe funcţionale şi de dezvoltare a talentelor copiilor.
Proiectul „Smart Children Network” are ca obiectiv implementarea strategiilor NTC de învățare dezvoltat de Mensa care s-a dovedit a stimula dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale fiecărui copil.
Daniela Vulpeş, asistent manager proiect, a ţinut să ne precizeze: „În perioada următoare Grădinița P.P. „Floarea-soarelui” va organiza două evenimente de prezentare a programului NTC: Ziua porților deschise şi manifestarea Smartisimo. Primul eveniment se va derula în instituție și prin intermediul căreia părinții pot afla mai multe despre programul de bază de la experții proiectului, vor vedea programul în practică și vor primi răspunsuri la toate întrebările legate de acesta, iar cel de-al doilea va avea loc in Republica Serbia, la Pancevo. În cadrul acestui eveniment copiii și părinții din ambele țări vor ajunge să se cunoască reciproc, vor arăta ceea ce au învățat despre vecinii lor și  vom organiza expoziții și programe de animație comune.
Grădinița P.P. ”Floarea-soarelui” Reșița este încrezătoare că, în urma promovării proiectului prin care va prezenta beneficiile punerii în aplicare a acestui program, va reuși să încurajeze și alte grădinițe să se implice și să răspândească metodele și rezultatele sistemului NTC dezvoltat de Mensa, care se aplică în aproape 20 de țări europene”, mărturiseşte Daniela Vulpeş.

Powered by Jasper Roberts - Blog