Aseară, pisica mea a trecut peste tastatură şi pe doc.x-ul deschis ca să-mi scriu editorialul a apărut scris: ACUM. Am o pisică neagră ca noaptea, Monica, foarte interesată de biroul meu de lucru, în special când sunt aşezat la calculator ca să scriu, să mă documentez ori să-mi pierd vremea privind la poze, la pps-uri sau clipuri muzicale. Uneori, Monica încearcă să prindă imaginile de pe monitor cu lăbuţele, alteori se aşază în faţa monitorului şi priveşte cu interes la modul cum se înşiră literele pe pagina albă. Când se plictiseşte, începe să arunce lucrurile de pe birou ori să se bage printre degetele mele care butonează tastatura. Până acum, Monica, plimbându-se peste tastatură a editat texete de genul: yvfolkhgţă8+, mai lungi sau mai scurte. Cuvinte imposibile, fără noimă. Sigur, nu le-am băgat în seamă. Zilele trecute, însă mi-a sărit imtempestiv pe genunchi, apoi s-a proptit în taste şi a scris clar şi fără echivoc: 100. Ha-ha-ha, am râs şi am felicitat-o. Bravo Monica, te-ai făcut fetiţă mare, deja ştii să scrii numărul 100, mâine-poimâine o să mergi şi la şcoală!
Deci, au mai trecut câteva zile, iar aseară, trecerea Monicăi peste taste s-a materializat în cuvântul ACUM, chiar aşa, scris cu majuscule.
Să fie clar, Monica nu ştie să scrie de mână, are abia 4 ani, timp în care abia s-a familiarizat cu calculatorul. Dacă în 4 ani a ajuns să scrie, 100 şi ACUM, probabil că dacă ar avea la dispoziţie un timp infinit, ar putea scrie ordonanţe de guvern, romane sau poeme. Desigur, probabilitatea să scrie poeme e foarte mică. Dar, într-un timp infinit, o posibilitate mică este, de fapt, foarte mare, practic, infinită.
Din altă perspectivă, după cum îmi spun alţii mai înţelepţi decât mine, nimic nu e întâmplător. Deci, trebuie să extragem înţelesurile ascunse din tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, din lucruri, semne, numere, cuvinte. Aşa că m-am conformat. M-am dus la şpais şi mi-am pus 100 de mililitri de vin roşu de streaşină! Ce mare lucru e să fii pregătit să înţelegi lumea cu semnele ei!
Aseară, pisica mea a trecut peste tastatură şi pe doc.x-ul deschis ca să-mi scriu editorialul a apărut scris: ACUM. Am o pisică neagră ca noaptea, Monica, foarte interesată de biroul meu de lucru, în special când sunt aşezat la calculator ca să scriu, să mă documentez ori să-mi pierd vremea privind la poze, la pps-uri sau clipuri muzicale. Uneori, Monica încearcă să prindă imaginile de pe monitor cu lăbuţele, alteori se aşază în faţa monitorului şi priveşte cu interes la modul cum se înşiră literele pe pagina albă. Când se plictiseşte, începe să arunce lucrurile de pe birou ori să se bage printre degetele mele care butonează tastatura. Până acum, Monica, plimbându-se peste tastatură a editat texete de genul: yvfolkhgţă8+, mai lungi sau mai scurte. Cuvinte imposibile, fără noimă. Sigur, nu le-am băgat în seamă. Zilele trecute, însă mi-a sărit imtempestiv pe genunchi, apoi s-a proptit în taste şi a scris clar şi fără echivoc: 100. Ha-ha-ha, am râs şi am felicitat-o. Bravo Monica, te-ai făcut fetiţă mare, deja ştii să scrii numărul 100, mâine-poimâine o să mergi şi la şcoală!
RSS Feed