Articol

Am stat de vorbă cu un inginer de viţă veche, din stirpea inginerilor formaţi la şcoala uzinelor reşiţene, cu Alexandru Borza, născut şi crescut în Ardeal, devenit bănăţean, după cum mărturiseşte, prin căsătoria cu o reşiţeancă. „Am făcut facultatea la Cluj, am venit la Reşiţa, m-am însurat cu o reşiţeancă şi am făcut copii bănăţeni”, îşi concentrează Alexandru Borza viaţa în câteva cuvinte, cu un zâmbet fin, ironic. Mai spune că a venit la Reşiţa în vremurile în care oraşul era în creştere şi era un magnet pentru mii de oameni din toate colţurile ţării. „Nu prea eram convins că o să rămân la Reşiţa, însă, uzina, femeia mea şi copiii m-au fixat aici. Acum, am peste 80 de ani, iar partea de viaţă trăită la Reşiţa e mai lungă decât cea din altă parte şi, dacă îmi am zile, o să se tot lungească viaţa mea de reşiţean”, spune Alexandru Borza.

Pe de altă parte, Alexandru Borza, care a fost şef de atelier şi de serviciu în UCM Reşiţa şi spune că s-a împlinit profesional în uzină, are mari nemulţumiri faţă de Reşiţa postrevoluţionară şi cea de astăzi.

„După părerea mea, Reşiţa a decăzut după 1990, din cauza foamei  nefireşti de bani. E vorba despre acea foame de a face bani repede, fără muncă, ba, mai mult, prin hoţie. Din ceea ce ştiu eu, din păcate, aproape toţi au furat uzinele, de la muncitori la directori. Unii au furat cu plasa, alţii cu camioanele, alţii cu pixul. Aşa au fost vândute uzinele, în loc să fie modernizate, dezvoltate. Acum tragem ponoasele. Îi aud pe unii spunând că facem din Reşiţa oraş turistic. O fi şi asta ceva, dar eu nu-mi închipui Reşiţa fără industrie”, mi-a spus Alexandru Borza cu părere de rău.