Deocamdată Reşiţa va avea doar un proiect pilot în cadrul căruia, într-o intersecţie intens circulată din municipiu, va fi amplasat, de Siemens SRL, un sistem de management al traficului. Intersecţia propusă de primărie este în centru, cea din imagine, pentru că este una din cele mai circulate şi este locul unde, de-a lungul timpului, au avut loc numeroase accidente rutiere.
La finalizarea proiectului pilot, va fi elaborat un studiu ce va cuprinde propuneri concrete pentru fluidizarea traficului. La ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Reşiţa, a fost aprobată o hotărâre prin care se exprimă acordul pentru amplasarea unui sistem de management al traficului într-o intersecţie.
Dacă lucrurile vor merge bine este posibil ca, în viitorul nu prea îndepărtat, Reşiţa să beneficieze de un astfel de sistem modern de fluidizare a traficului în tot oraşul.
Acest proiect pilot nu costă nimic, dar implementarea, întreţinerea şi exploatarea unei soluţii complete de transport, de management, inclusiv echipamentele stradale necesare, va presupune costuri pe care administraţia locală o să trebuiască să le suporte.