Spectacolul „Profu’ de franceză” , o producţie a Teatrului de Vest Reşiţa, se va juca, duminică, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Palatul Cultural din Reşiţa, pentru a contribui la campania de colectare de fonduri desfăşurată sub sloganul, „Brâncuşi e al meu”. Fondurile adunate din donaţii şi din vânzarea biletelor vor fi depuse în contul deschis pentru colectarea banilor necesari achiziţionării sculpturii.
Ce reprezintă „Cuminţenia pământului”
„Cuminţenia pământului”, lucrare realizată de Constantin Brâncuşi în anul 1907, este considerată un simbol al modernismului în sculptura din întreaga lume şi, paradoxal, este, în acelaşi timp, o reprezentare cu rădăcini adânci în arta arhaică, din epocile primitive.
În prezent, „Cuminţenia pământului” este proprietatea moştenitorilor arhitectului Gheorghe Romaşcu, acesta cumpărând lucrarea de la Constantin Brâncuşi, în anul 1911. Însă, statul român a clasificat lucrarea drept patrimoniu cultural naţional, la categoria Tezaur. De aceea, statul, prin Ministerul Culturii, solicită sprijinul populaţiei pentru ca lucrarea să rămână în patrimoniul cultural naţional, ca un bun al tuturor românilor.
Merită sau nu merită?
Campania a suscitat numeroase controverse, mulţi oameni, inclusiv oameni de cultură, considerând că este de datoria statului să răscumpere „Cuminţenia…”, din impozitele şi taxele care tot de la cetăţeni sunt colectate. Pe de altă parte, la fel de mulţi oameni de cultură apreciază că această campanie este o formă de solidarizare a românilor în jurul unei idei nobile (şi artistice), definitorii pentru cultura română. Adică, ar fi un motiv de mândrie naţională, dacă românii înşişi ar cumpăra lucrarea, ca să rămână în ţară, şi nu statul, un reprezentant relativ vag al poporului, definit prin multiple instituţii.
„Profu’ de franceză”, însă, s-a decis să sprijine campania cu bani, în ideea că „Brâncuşi este şi al reşiţenilor!”
Acum e momentul!
Astfel, din iniţiativa Radio România Reşiţa, spectacolul Teatrului de Vest Reşiţa va fi dedicat „Cuminţeniei pământului”. La eveniment sunt invitate şi autorităţi publice, personalităţi politice din Reşiţa şi din judeţ, care, după cum se ştie, în mai toate discursurile, electorale sau de suflet, cheamă poporul la solidaritate şi la servirea interesului naţional. În opinia organizatorilor, momentul este unul potrivit pentru exprimarea concretă a ideilor teoretice.
Ce avem de văzut duminică seara
Teatrul de Vest Reşiţa, în parteneriat cu Radio România Reşiţa şi Asociaţia Culturală Reşiţa Română, organizează, duminică 25 septembrie 2016, de la ora 19.00, un spectacol dedicat campaniei „Brâncuşi e al meu”.
Comedia romantică „Profu’ de franceză”, de Tudor Muşatescu, un spectacol de Dan Mirea, prezintă viaţa unor adolescenţi, frumoşi, inteligenţi şi zănatici, printre care se află şi copii de bani gata, înfumuraţi şi egoişti. În efervescenta atmosferă de liceu se nasc încurcături de tot hazul, dar şi frumoase poveşti de dragoste. Mai ales că profu’ de franceză este un tânăr fermecător de care toate fetele, cât şi profesoarele, sunt îndrăgostite.
Distribuţia: Roxana Olşanschi, Florin Ibraşi, Răzvan Ciocoi, Tabita Givoreanu, Anca Ţofei, Luiza Maruşca, Amalia Pomian, Bogdan Blistyar, Ricardo Lengyel, Ionel Berdac.
În comunicatul Teatrului de Vest se arată, printre altele: Publicul este aşteptat duminică, 25 septembrie, la Palatul Cultural Reşiţa, pentru cascade irezistibile de râs, precum şi pentru un strop de solidaritate în jurul ideii că „Brâncuşi e şi al reşiţenilor”!
La matineu, duminică, 25 septembrie, de la ora 11.00, Teatrul de Vest Reşiţa, prezintă „Hocus Pocus”, un spectacol de iluzionism pentru copii, realizat de magicianul Valentin Claudiu.