Articol

Mai mult de o treime din familiile din România nu reuşeşte să-şi plătească întreţinerea locuinţei, o altă parte reuşeşte, dar pentru aceasta îşi consumă economiile, apoi, mai sunt şi cei care s-au împrumutat ca să poată face faţă cheltuielilor. Aceasta este o statistică încheiată recent, cu referire la anul trecut. Am scris-o la timpul prezent, pentru că faţă de anul trecut lucrurile nu s-au schimbat, dimpotrivă, în multe situaţii s-au înrăutăţit ori, în cel mai bun caz au încremeit. E o senzaţie de încremenire încordată şi de aşteptare, în România.

Dacă, în urmă cu zece ani, cineva mi-ar fi spus că muncitorul român va câştiga 1000 de lei pe lună, actorul la fel, iar profesorul universitar va primi 500 de lei pe lună, peste vară, ca să se bucure de 1000 de lei la venirea toamnei, i-aş fi zis că e nebun. Deşi, nu sunt vreun optimist. Sigur, exemplele cu salariile prezentate nu sunt chiar generale. Dar, în oraşul meu, Reşiţa, se întâmplă asta. Şi nu accidental, ci, mai degrabă, constituie regula. A, să nu uităm de funcţionari! Funcţionarul tipic, acela amărât, care scrie rapoarte şi face dosare, „huzureşte” cu 1200  de lei în mână, pe lună. Bine, o să-mi daţi exemple cu muncitori care iau 1400 de lei pe lună (adică puţin peste 300 de euro). Accept şi asta, dar vă spun, şi puteţi verifica, un muncitor din teatru, care trage de ştăngi, face şi cară decor cu spatele, ia în mână 925 de lei. Un muncitor la banda de asamblare, într-o fabrică, ia tot atât, plus nişte tichete de masă. Aşadar, putem spune, fără nicio exagerare că oamenii muncii, funcţionarii şi intelectualii trăiesc prost. Şi rabdă.

De ce rabdă „oamenii muncii”? Ei, nu-i chiar aşa! Mulţi dintre ei se revoltă pe feisbuc. Înjură când nu te aştepţi. Chiar şi atunci când se face ceva bun pentru comunitate. La urma-urmei, nu mă mir. Frustrările sunt mari şi se descarcă pe feisbuc. Pe de altă parte, cred că oamenii s-au convins că revoltele colective nu schimbă nimic. Se schimbă un guvern cu altul şi treaba merge mai departe la fel. Tot politicul numeşte funcţiile bine plătite. Când aţi auzit ultima oară de vreun concurs organizat pe bune? Să fim serioşi! Dacă aţi auzit de aşa ceva, probabil a fost o minciună! Cineva vrea să vă manipuleze.

Deci, stăm şi răbdăm în poziţia „Cuminţeniei pământului”. Cum nu ştiţi cum stă „Cuminţenia...”?! E femeia aia mică, urâtă şi ghemuită, care a acumulat toate frustrările ancestrale şi te aştepţi, dintr-un moment în altul, să sară ca un arc, să te zgârie pe faţă. Dar, nu sare. Nu sare, pentru că e învăţată să să îndure. Ca piatra.

Noi, noi românii suntem „Cuminţenia pământului”!

Care ar fi speranţa? Speranţa ar fi că abia acum am ajuns la celebra pâine cu marmeladă. Ştiţi, există vorba aceea purtată din gură-n gură, de prin anii 50 ai secolului trecut. Că nemţii, după război, şi-au reconstruit ţara mâncând pâine cu marmeladă pe şantierele patriei. Deci, momentul ar putea fi descris cam aşa: răbdăm, muncim de ne iau dracii, mâncăm pâine cu marmeladă (metaforic vorbind, fiincă şi marmelada e scumpă!) şi înjurăm pe feisbuc. Ce să mai zic. Nu mai zic nimic. Poate doar vorba activistului de partid, de pe vremuri: „Să dea Dumnezeu să ne realizăm sarcinile încredinţate!”