Cele dintâi încercări de așa-zisă emancipare a femeii datează din perioada Revoluției franceze, când s-a militat, ce-i drept timid, pentru egalitate în drepturi și libertăți. Însă, organizarea și exprimarea acestor concepții, de neimaginat în alte epoci ale dezvoltării umane, au prins viață în Statele Unite și Anglia, prin denunțarea formelor de sclavie socială. De aici și până la statutarea dreptului femeilor de a vota, se întâmpla în Uruguay în 1912, nu a fost decât un pas din lunga cale străbătută în istorie.
La sfârșitul anilor ’60, am asistat la o nouă mișcare feministă, al cărui slogan a rămas de poveste: „Femeii, o jumătate din lume – bărbatului, o jumătate din casă“. O poveste despre dreptul la autodeterminare, educația copiilor, artă și cultură, muncă, sex și dragoste. O poveste care a devenit realitate, deși o parte dintre revendicările acelor ani continuă să fie de actualitate.
Astăzi, femeile au depășit cadrul idealurilor pentru care au militat. În multe situații sunt nu egale, ci superioare bărbaților. Mereu vreau mai mult, mereu sunt în căutarea unor provocări nebănuite cândva. Spre deosebire de alte domenii, politica este privită ca pe o declarație de dragoste făcută partenerului. Unele femei reușesc, altele rămân cu declarația. Eva Peron, Cristina Kirchner, Margaret Thachter, Angela Merker și Hillary Clinton sunt exemple de reușită în politică. De la noi, să o cităm pe Elena Udrea, deși lista este mai lungă. Doina Frunzăverde încearcă să le calce pe urme, pornind de la celebrul, de acum, anunț făcut public: „Până acum soțul meu a făcut politică, de acum înainte o voi face eu“.
De ce vor să intre femeile în politică? Unii ar spune pentru ca să nu se plictisească, să piardă timpul în fața televizorului, să pară mai interesante, să meargă la ședințele de partid pentru socializare, să-și facă indvidioase prietenele și colegele de serviciu, să depășescă cadrul de bârfă, din fața blocului ori de la locul de muncă, din curiozitate, din ambiție sau că așa e la modă. Alții, ar fi de părere că femeile o fac pentru a-i pune la punct pe bărbații care le ignoră inteligența și capacitatea de a conduce organizații mai mari sau mai mici. Sau pentru bani și glorie, că așa se spune seară de seară la televizor și se scrie în presă că politicienii sunt șnapani și fac bani mulți din afaceri murdare.
Dacă e așa, atunci mă întreb pentru care motiv a intrat Doina Frunzăverde într-o competiție ca aceasta? Că de pierdut timpul în fața televizorului nu cred că l-a pierdut vreodată și nici nu cred că îi stă în caracter să bârfească. De bani, nu se pune problema, a câștigat suficienți până acuma. Casă are, chiar două. Din curiozitate? Mă îndoiesc. Ori pentru glorie? Nici asta nu cred, pentru că sunt convins că Doina Frunzăverde știe că Gloria este efemeră.
Și atunci, pentru ce o face?