În etapa a opt-a a Ligii Zimbrilor, HC Adrian Petrea a jucat joi, 13 octombrie, de la ora 16, în Sala Polivalentă din Reşiţa, împotriva echipei CSA Steaua Bucureşti. Spectatorii sperau, ca după remiza cu Dinamo şi înfrângerea de la Focşani, să asiste la o victorie a reşiţenilor, dar nu a fost să fie aşa, pentru că meciul a „curs” într-o singură direcţie şi la final Steaua Bucureşti s-a impus cu trei goluri.
Steliştii au deschis scorul încă de la primul atac şi până în minutul şapte s-a mers cap la cap, bucureştenii fiind, de fiecare dată, cei care marcau primii. În minutul şapte Setaua a ratat o lovitura de la şapte metri şi reşiţenii parca au prins un pic de curaj. Minutul 11 a fost singurul în care, pentru o scurtă perioadă de timp, gazdele au condus cu un gol (5-4), dar după doar cinci minute steliştii conduceau la patru goluri diferenţă (6-10), cea mai mare diferenţă de scor înregistrată în prima repriză. La pauză scorul a fost 12–15.
Repriza a doua a continuat în acelaşi fel, cu Steaua la conducere şi cu reşiţenii apropiindu-se câteodată la doar un gol. Cea mai mare diferenţă de scor a fost de cinci goluri şi a fost înregistrată în minutul 58, la scorul de 22-27. Spre final HC Adrian Petrea a mai redus din diferenţă aşa că meciul s-a terminat la scorul de 25-28 în favoarea ştelistilor.
La HC Adrian Petrea au jucat: Drăghici, Tevzadze – Starchenko (6 goluri), Dospinescu (4), Popovici (4), Trifkovic (3), Rohozneanu (3), Bahan (2), Vaidasigan (1), Turcu (1), Heimbach (1), Ignat, Pârvan, Huta, Pîrîianu.
Etapa următoare reşiţenii joacă în deplasare cu CSM Satu Mare, echipă care este pe ultimul loc al clasamentului Ligii Zimbrilor şi unde Adrian Petrea speră la o victorie.