Articol

Avem înscrise în istoria Reşiţei vremurile în care veneau aici trupe de teatru, Opereta din Timişoara, Budapesta şi Viena, cu spectacole aplaudate frenetic de săli arhipline. Povestim cu mândrie şi nostalgie despre acele vremuri, în care comunitatea germană din Reşiţa participa activ la înălţarea culturală a oraşului. Iată că Teatrul „Pygmalion” din Viena a venit, aseară, la Reşiţa, cu un spectacol de excepţie, „Der Spieler” („Jucătorul”), după romanul omonim al lui Feodor Dostoievski.

Spectacolul fiind în limba germană a fost organizat, evident, pentru publicul german din Reşiţa, având în vedere că în municipiu există o comunitate de peste 1000 de etnici germani, care participă cu entuziasm la multe activităţi, cu fanafare, dansuri, tăiţei şi gogoşi. Pentru aceasta, spectacolul vienez a fost anunţat conducerii Forumului Democratic German (FDG) Caraş-Severin, precum şi conducerii Liceul „Diaconovici-Tietz” Reşiţa, liceu care are mai multe clase de limbă germană. Surpriza neplăcută a fost că aseară, în sala Palatului Cultural din Reşiţa, au asistat la spectacolul „Der Spieler” 12 spectatori(!), plus directorul teatrului, plus paznicul clădirii, care ştie germană de pe vremea în care a lucrat câţiva ani în Austria şi Germania. Dacă-i socotim şi pe ei, iată că au fost cu totul 14 spectatori în sală. O sală, de altfel, destul de mică, de 146 de locuri.

De la Liceul „Diaconovici-Tietz” n-a venit nimeni. Vicepreşedintele FDG Caraş-Severin, Cristian Chioncel, a explicat absenţa liceenilor prin faptul că cei din anul terminal susţin bacalaureatul, iar ceilalţi au intrat în vacanţă.

În sfârşit, dacă tot n-au fost, să le spunem ce au pierdut cei care au ales să-şi petreacă seara de sâmbătă la televizor. „Der Spieler”, în varianta propusă de Tino Geirun şi Reinhold Gugler, este un spectacol foarte bun, în care actorul principal, Philip Kaplan, este de-a dreptul strălucitor. Philip Kaplan este un actor atât de mobil, atât de divers, cu o mimică a feţei şi o dinamică a gesturilor atât de expresive, încât subliniază nu numai cuvintele, ci şi multiplele nuanţe ale cuvintelor. Şi transmite o avalanşă de idei, sentimente, emoţii când vorbeşte. Spune atât de multe, chiar şi atunci când nu spune nimic. Philip Kaplan, în rolul învăţătorului Alexei Ivanovici, a făcut un extraordinar tur de forţă, creând un personaj memorabil, chinuit de pasiune, de îndoieli, capabil de iubire, dar, incapabil de a-şi urma iubirea din cauza dependenţei faţă de jocul de ruletă. Philip Kaplan a fost susţinut în mod admirabil de o adevărată trupă de profesionişti:  Ingeborg Mammerler, Julia Prock-Schauer, Philipp Lernbaß şi Reinhold Gugler.

Probabil, dacă s-ar fi anunţat că spectacolul este interzis minorilor, ar fi venit un public mai numeros. Doar în treacăt, amintim faptul că actriţa  Julia Prock-Schauer, în rolul curtezanei Blanche, a jucat câteva scene cu bustul gol, scene motivate de rol, şi le-a jucat cu atâta naturaleţe şi convingere, încât n-a fost nimic deplasat, nimic forţat. Pe mine nu m-a deranjat de loc şi, cred, nici pe puţinii spectatori. Fiindcă aceştia, nu numai că nu au ieşit din sală, dimpotrivă, la final, au aplaudat frenetic, dând senzaţia că au fost mult mai mulţi germani la spectacol decât au fost în realitate.