Articol

Masa mare de salariaţi din România nu o duce bine şi sindicatele care încearcă să le apere interesele, nici atât! Unul din motivele pentru care sindicatele din România de astăzi sunt slăbite şi dezorganizate ar fi că legislaţia, promovată de guverne, cam de pe la Boc şi Băsescu începând, limitează posibilităţile de acţiune ale sindicatelor. Aceste limitări, conform liderilor de sindicat, sunt făcute la iniţiativa şi presiunile corporaţiilor multinaţionale. „Multinaţionalele” sunt interesate ca salariaţii să nu se poată organiza, pentru a putea impune salarii mici şi condiţii de muncă grele, conform sindicaliştilor, care mai arată că protecţia liderilor de sindicat, paractic, a dispărut. Aşadar, Guvernul şi multinaţionalele, creaţie a doctrinei neoliberale, sunt călare pe sindicate şi nu au de gând să se dea jos. În aceste condiţii, Iuliu Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA”, a transmis o scrisoare deschisă primului-ministru Dacian Cioloş. Scrisoarea ne-a parvenit la redacţie prin intermediul lui Marian Apostol, preşedintele Filialei Caraş-Severin CNS Cartel ALFA.

Domnule Prim Ministru,

Legea pentru modificarea şi completarea Legii 62/2011, care include protecţia militantului sindical a fost atacată la Curtea Constituţională de către Guvernul pe care îl reprezentaţi.

In privinţa acestei chestiuni, Curtea Constituţională a emis mai multe decizii, declarând în 2007 că „limitările stabilite de legiuitor pentru a asigura protecţia unor interese generale sau a drepturilor unor categorii de persoane sunt în deplin acord cu dispoziţiile Constituţiei”. Această decizie a fost menţinută şi în 2011, pentru ca apoi, în 2015, fără să existe o modificare a Constituţiei, Curtea Constituţională să constate că textul legii este neconstituţional, ignorând deciziile pronunţate anterior.

Constatăm că, fără să existe vreo justificare, şi în lipsa unui minim dialog cu partenerii sociali, Guvernul sesizează Curtea Constituţională privind lipsa constituţionalităţii unui text a cărui menire este aceea de a crea posibilitatea exercitării unui drept fundamental al cetăţenilor: acela de a se asocia şi a fi reprezentaţi de un sindicat.

Efectele dezastruoase ale aplicării legislaţiei modificate în 2011 la cererea corporaţiilor multinaţionale, în vestita lege a dialogului social, le cunoaşteţi (chiar dacă decideţi să le ignoraţi): accentuarea sărăciei şi polarizării sociale, adâncirea dezechilibrelor dintre capital şi lucrători (ponderea remuneraţiei salariaţilor în PIB a scăzut la 32%, în timp ce remunerarea companiilor a crescut la 61% din PIB), eliminarea efectivă a negocierii colective la nivel naţional şi de sector, precum şi slăbirea ei la nivel de companie.

În ultimii ani, numai în cadrul Confederaţiei Nationale Sindicale „Cartel ALFA” au avut loc 160 de disponibilizări de lideri, în esenţă datorită activităţilor sindicale pe care aceştia le desfăşurau. Chiar dacă salariatul doreşte să lupte prin mijloace democratice, pentru drepturile şi bunăstarea colegilor lucrători şi pentru binele general al comunităţii în care trăieşte, legislaţia românească îi pune piedici inimaginabile, în contradicţie cu prevederile convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, la care România este semnatară.

Unul dintre colegii nostri, Virgil Sahleanu, care a incercat sa lupte corect pentru drepturile salariatilor membri de sindicat a fost asasinat. Cei responsabili de această crimă nu au răspuns în faţa legii. Avem lideri de sindicat curajoşi şi buni profesionişti care luptă pentru echitate socială.

Echitatea socială nu este si nu trebuie considerată un gest de mărinimie al patronilor!

Doctrina neoliberală, în care din păcate par să mai creadă mulţi dintre colegii dumneavoastră de guvern, s-a dovedit complet greşită. Echilibrul social se realizează prin politici guvernamentale orientate către o distribuire echitabilă a rezultatelor economice. Negocierea colectivă şi parteneriatul social sunt instrumente esenţiale pentru a o asigura.

Deşi s-a făcut o deschidere în sensul adoptării unor măsuri adecvate care să restabilească într-o oarecare măsură posibilitatea negocierii colective, acţiunea instituţiilor statului arată o tendinţă retrogradă, transformând România într-un sistem modern de sclavagism în care castele sunt protejate şi salariatul este sacrificat.

Suntem surprinsi că acest guvern de tehnocraţi nu a abrogat si nici nu a atacat la Curtea Constituţională pensiile speciale numeroase şi costisitoare ale parlamentarilor sau odonanţa privind salariile aberante date de Generalul Oprea, care nu respectă legislaţia în vigoare. Aceste salarii, de care beneficiază în continuare demnitarii (dumneavoastră, vicepremierul, președintele, șefii celor două camere ale Parlamentului, vicepreședinții, secretarii și chestorii Senatului şi Camerei Deputaților, consilierii prezidențiali, miniștrii, secretarul general al Guvernului, șeful Cancelariei primului-ministru, Avocatul Poporului, președintele Consiliului Legislativ, președintele Curții de Conturi și șefii de servicii de informații - SRI, SIE, STS si SPP), nu au făcut obiectul unei preocupări prioritare a unui guvern care se doreşte eminamente procetăţean.

Cu aceste salarii lunare, de 15 ori mai mari decât salariul minim naţional, este probabil greu de înţeles situaţia milioanelor de lucrători pe salarii şi în condiţii de mizerie, care nu au posibilitatea să-şi apere drepturile prin asociere şi acţiune colectivă, căci guvernul, iată, încurajează pe faţă patronii să desfiinţeze orice iniţiativă sindicală prin concedierea imediată a liderilor.