Menu

Articol

Trist, dar adevărat: UEMR este plasată la coada clasamentelor întocmite de CUC!

Amfiteatrul UEMR

Coaliția pentru Universități Curate a dat publicității „Raportul integrității universitare din România“.  După cum se arată în acest raport,  Coaliţia pentru Universităţi Curate (CUC) este un demers de monitorizare a integrităţii şi a bunei guvernări în universităţi, ajuns în prezent la a III-a ediţie. Este un concept dezvoltat şi implementat de către Societatea Academică din România (SAR) pentru prima dată în România şi devenit sursă de inspiraţie pentru experţi şi organizaţii din toată lumea.

Cea de-a treia ediţie a Coaliţiei pentru Universităţi Curate face parte din proiectul „Schimbarea mediului universitar prin implicarea studenților și schimbul de bune practici”, o parte a activităţilor acestuia fiind co-finanţate printr-un grant din partea Elveției, prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Proiectul presupune transmiterea de bune practici între asociațiile studențești din Elveția și România – Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) şi Uniunea Națională a Studenților din Elveția (VSS-UNES-USU).

„Pentru realizarea monitorizării integrității universităților și a clasificării acestora a fost utilizată o metodologie testată în prealabil în cele două ediții anterioare ale proiectului CUC. Actualizarea metodologiei a fost realizată în urma unor focus-grupuri la care au participat profesori, studenți, experți în domeniul politicilor educaționale și jurnaliști. Au fost vizate capitole referitoare la: transparență și corectitudine administrativă, corectitudine academică, calitatea guvernanței, management financiar, meritocrație și antidiscriminare.

Evaluarea s-a făcut în trei etape: prin intermediul Legii 544/2001, privind liberul acces la informații, a comunicatelor ANI, DNA și Curții de Conturi, prin vizitarea universităților și a dialogului purtat cu profesorii, reprezentanții conducerii, liderii sindicali și studenți, precum și pe

baza calculării scorului citărilor prezente pe Google Academic folosind soft-ul „Publish or Perish. Evaluarea s-a făcut în 48 din cele 56 de universități de stat“, se arată în raport.

În baza constatărilor, a fost întocmit și un clasament pe bază de punctaj și de acordare de stele, după modelul hotelurilor. Șase universități au îndeplinit condițiile pentru acordarea a patru stele: Medicină și Farmacie și Petru Maior, din Tg. Mureș, Babeș-Bolyai și Medicină și Farmacie Iuliu Hațeganu, ambele din Cluj, Al. I. Cuza Iași și Universitatea București. Urmează alte 13 universități, între care și Vest Timișoara, cu trei stele, 18 universități cotate la două stele, între acestea aflându-se și Politehnica Timișoara, iar alte șase universități de stat au primit doar o stea.

Cu un punctaj de doar 3.79, Universitatea Eftimie Murgu din Reșița nu a primit nicio stea, fiind singura universitate evaluată aflată în această situație.

UEMR se situează pe ultimele locuri la toate capitolele evaluate. „Raportul integrității universitare din România“ arată, între altele, că: „Universitatea din Reșița este recordul negativ absolut și necesită intervenție imediată, comportamentele necuvenite și ilegale fiind perpetuate probabil în permanență acolo, cu riscuri mari pentru studenți și cadre didactice. Universitățile fără nici o stea sunt problematice pentru integritatea academică și administrativă. Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) ar trebui să reflecteze la desființarea sau reforma lor radicală“.

Powered by Jasper Roberts - Blog