Menu

Articol

Acțiuni rutiere pentru prevenirea accidentelor

În perioada 14 - 20 noiembrie, polițiștii au desfășurat, la nivel naţional, o acţiune pentru salvarea de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave, în special a celor produse din cauza nerespectării regimului legal de viteză.

La aceste acțiuni au participat și polițiștii din Caraș-Severin, ocazie cu care au fost constatate 472 de abateri privind nerespectarea regimului legal de viteză şi au fost reţinute cinci permise de conducere pentru depăşirea vitezei maxime legale admise, cu mai mult de 50 de km/h.

De asemenea, au fost constatate 10 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Polițiștii recomandă măsuri preventive în vederea evitării unor astfel de situații nedorite. „Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare, folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă, folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident, nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice, nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri. Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele și acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!“, se arată în comunicatul de presă al IPJ Caraș-Severin semnat de Cecilia Dăneț, purtător de cuvânt.

Powered by Jasper Roberts - Blog