Menu

Articol

Ion Bobeică: „Mă gândesc să renunţ! Tabăra de la Berzasca ar putea fi ultima!”

„Vreau să vă spun tuturor că Tabăra de la Berzasca s-a făcut greu! Şi e din ce în ce mai greu! M-a dus gândul, la un moment dat, să renunţ să mai fac... Nu ştiu dacă la anul voi mai persita în acest gând, dar, parcă, din ce în ce mă sufocă problemele. Nu poţi, nu ai niciunde un sprijin, parcă sunt într-un deşert”, a afirmat pictorul Ion Bobeică, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) Filiala Reşiţa, în deschiderea expoziţiei de artă plastică a Taberei de la Berzasca - 2016, ieri, la Galeria AGORA din Reşiţa.

Preşedintele UAP Filiala Reşiţa, Ion Bobeică, a spus că doreşte ca vernisajul expoziţiei să fie altfel, pe de o parte pentru că este foarte dezamăgit de ceea ce se întâmplă, de disoluţia mişcării artiştilor plastici, şi s-a cam săturat de discursuri oficiale în care să se vorbească despre cât de frumoasă este expoziţia şi ce minunaţi oameni sunt artiştii. Pe de altă parte, pentru că, fiind ultimul vernisaj din acest an, le-a cerut tuturor celor prezenţi ca, de la început, să ia câte un pahar de vin în mână şi să poarte discuţii deschise, despre expoziţie, despre artă, despre rostul taberelor de creaţie artistică. Ion Bobeică, a luat paharul cu vin roşu şi a închinat cu expozanţii, cu oaspeţii şi, în loc de discursuri oficiale, a dat semnalul la o seară de depănat amintiri, de povestit întâmplări, recente sau mai demult petrecute. Io Bobeică a mai spus că singurul care mai sprijină, după puteri, taberele de creaţie, este colecţionarul de artă Gheorghe Blejan, din Reşiţa.

Apoi, în ciuda vernisajului neconvenţional, criticul Adrian Stepan a fost invitat să spună câteva cuvinte despre expoziţia Coloniei de Creaţie Berzasca 2016:

„Cred că nici nu este nevoie de cuvinte, pentru că fiecare lucrare este o scrisoare, o depeşă către cel care o priveşte. Depinde de capacitatea privitorului să găsească codul potrivit să poată primi measjul artistului”, a spus Adrian Stepan.

Pe simezele Galeriei AGORA sunt prezenţi cu lucrări artiştii vizuali: Nicolae Ispas, Sorin Nicodim, Viorel Coţpoiu, Flora Răducan, Constantin Răducan, Costachi Dumitraş, Dorina Bobeică, Ioana Mihăiescu, Iosif Mleziva, Ion Bobeică.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog