Menu

Articol

Ilie Cristescu se apără: „Am un document semnat de procurorul Voinea care atestă calitatea mea de revoluționar“

Ilie Cristescu

În urmă cu aproape două săptămâni, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au efectuat cercetări într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influență, cumpărare de influență şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în privinţa obţinerii certificatelor de revoluţionari. Mai precis, este vorba de titlul de „Luptător cu rol determinant în Revoluție“ și o categorie de revoluționari apărută în urmă cu un an.

Cu acel prilej au avut loc 21 de percheziţii domiciliare, în cinci judeţe, între care şi Caraş-Severin. Au fost vizate două persoane din Băile Herculane, între care și prof. univ. Ilie Cristescu, fostul director al stațiunii de pe Valea Cernei.

Încă de la început, Cristescu a infirmat zvonurile referitoare la modul în care a obținut titlul respectiv și declara că are probe care să-i susțină cele spuse de el. La redacție am primit o Adresă trimisă de Cristescu și semnată de procurorul militar șef gen. mr. magistrat Dan Voinea. Iată ce se spune în această Adresă, datată 20 septembrie 2007:

„Urmare a cererii dvs., vă facem cunoscut că, în urma instrumentării dosarului nostru nr. 97/P/1990, rexultă că, începând cu seara zilei de 21.12.1989 ați fost unul dintre liderii mișcării revoluționare din Băile Herculane. În această calitate, la 22 Decembrie 1989 ați organizat și condus masele de manifestanți spre Primăria din localitate, pe care ați ocupat-o. Totodată, în două rânduri, v-ați adresat mulțimii, îndemnând la continuarea mișcării anticomuniste din Herculane.

La dosar nu există probe care să releve că în perioada Revoluției din Decembrie 1989 ați deținut sau folosit arme de foc.

Din cercetările efectuate până în prezent rezultă că nu ați organizat activități, nu ați instigat și nu ați luptat sub nici o formă împotriva  Revoluției“.

După unii, respectiva Adresă nu reprezintă  dovada a meritelor pe care profesorul le-a avut în revoluție în vederea obținerii titlului de „Luptător cu rol determinant în Revoluție“.

Potrivit legii, titlul acesta s-a acordat acelor persoane care, în perioada 14-22 decembrie 1989, au avut un rol determinant la declanșarea și victoria Revoluției, și-au pus viața în pericol în confruntările cu forțele de represiune, au ocupat și aparat obiectivele de importanță deosebită, care au aparținut regimului totalitar, însă doar în localitatile în care, în urma acestor acțiuni și confruntări, au rezultat persoane ucise, ranite sau reținute, până la fuga lui Nicolae Ceaușescu.

Procurorii vorbesc că membrii Comisiei de analiză din cadrul SSPR au introdus în categoria celor cu rol determinant în Revoluția din decembrie 1989 și alte localități, prin încălcarea dispozițiilor legale în materie. Comisia a decis includerea orașelor Deva, Buzău, Brăila, Târgoviște și Băile Herculane în categoria localităților în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute până la fuga dictatorului, deși ele nu îndeplinesc condițiile necesare în acest sens.

Foto: uniuneascriitorilortm.ro

Powered by Jasper Roberts - Blog