Primarul Reșiței, Ioan Popa, are gânduri mari cu fosta platformă industrială Nociur, devenită un loc viran, pentru care are oferte de construcție a unui Mall, a unui parc de distracții și a unui Aqualand. Pentru acest lucru intenționează să achiziționeze 13 hectare de teren care în prezent este proprietate privată.
În ședința de atăzi, Popa are de gând să propună consilierilor locali cumpărarea a 7 hectare de teren aflat în Mociur, la un preț estimativ de 600.000 de euro. O afacere bună, în condițiile în care, inițial valoarea acestuia era apreciată la 3 milioane de euro.
„Cele 7 hectare sunt scoase la licitație, pentru a cincea oară, de firma care le deține, și mai există în atenția noastră alte 5 hectare de teren aparținând unei firme turcești. Voi propune să cumpărăm cele 14 hectare pentru a face acolo ce vrem noi: lăcașuri de cult, parcuri, un moll, tot ce vrem“, spunea Popa la o întâlnire cu presa.
Partea hazlie a poveștii cu terenurile din Mociur, cândva mândria industriei reșițene, este că drumurile din zonă sunt ale unei firme cu sediul în Cipru. „Firma Serraghis are birouri în București, le-am înaintat intenția noastră de a prelua noi, primăria, aceste drumuri, în încercarea de a grupa tot ce a însemnat UCMR-Mociur pentru a-l pune la dispoziția unui investitor serios, însă drumurile, repet, depind de această firmă din Cipru. Nu cunoaștem date despre ea, Cipru este un paradis fiscal, iar din acea zonă datele vin foarte greu. În cazul în care nu ne vom înțelege cu firma respectivă, există posibilitatea expropierii pentru utilitate publică“, a mai spus Ioan Popa.