Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din judeţul Mehedinţi, a fost dat în urmărire naţională în urmă cu nouă ani, figurând în baza de date a IPJ Mehedinţi pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.
În fapt, în seara zilei de 15 septembrie 2006, bărbatul ar trecut în mod fraudulos frontiera din România în Ungaria și ulterior în Serbia, fiind depistat de organele de poliție sârbe și returnat în România o lună mai târziu, prin punctul de trecere a frontierei Jimbolia.
În 2007 a fost condamnat la şase luni de închisoare, dar s-a dat la fund, iar de atunci a tot fost aşteptat să se prezinte să-şi ispăşească pedeapsa. Pentru că nu a făcut-o, a fost dat în urmărire naţională.
Şi, cum nu aduce anul ce aduce ceasul, individul a căzut în plasa poliţiştilor când nici chiar el nu se aştepta.
Luni, 5 decembrie, el s-a prezentat la Serviciul Public Local Comunitar de Evidența Persoanelor Reșița în vederea obținerii unei noi cărți de identitate. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale l-au identificat ca fiind dat în urmărire naţională și, ulterior l-au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Caraș-Severin.