În urmă cu două zile, la Armeniş s-a stins din viaţă Maria Dorca, considerată de localnici ca fiind ultima supravieţuitoare a rezistenţei anticomuniste din comuna de pe Valea Timişului. Muma Dorca, cum îi spuneau cei din familie, împlinise vârsta de 92 de ani şi a plecat cu inima împăcată din această lume pentru că apucase să-şi vadă nepotul, pe Marcel Vela, ajungând senator în Parlamentul României.
După spusele familiei şi a apropiaţilor, bătrâna a murit la câteva ore după aflarea primelor rezultate ale alegerilor parlamentare de duminică.
Maria Dorca a făcut parte din grupul de rezistenţă al partizanilor din Munţii Ţarcu condus de Ioan Caraiman, tatăl cunoscutului poet Iosif Caraiman. Activitatea anticomunistă a fost dusă alături de alţi localnici care luptau împotriva noului regim adus şi impus de Moscova, după război.
Maria Dorca va fi înmormântată astăzi în cimitirul din Armeniş, unde îşi va găsi odihna alături de ceilalţi camarazi care au luptat în Munţii Ţarcu.