Menu

Articol

Podul sudat din Stavila, la ceas aniversar: 85 de ani de la inaugurare

În urmă cu 86 de ani, la Reşiţa se înregistra o premieră industrială deosebită: inaugurarea primului pod metalic arcuit şi integral sudat, din România. În Europa acelor vremuri, mai existau doar două poduri de acest gen. În amintirea acelor zile, miercuri, 29 decembrie 2016, a fost dezvelită o placă comemorativă. Surprinzător, inițiativa a aparținut omului de afaceri Iulian Georgevici, fost angajat al UCM Reșița, urmașa UDR-ului în halele cărruia s-a proiectat și s-a fabricat structura metalică a podului de la Stavila, de peste Bârzava, și nu unei fundații sau instituții a statului.

Cei prezenți, puțin la număr, au salutat o astfel de inițiativă, care vine într-un moment în care tot mai puțin ne respectăm valorile istorice, spirituale și industriale ale acestor locuri. Au afirmat-o în luările lor de cuvânt, Erwin Josef Tigla, președintele Forumului Democratic German Caraș-Severin și Paul Vasile, viceprimarul Reșiței.

„Sunt convins că toți reșițenii încearcă să-și recupereze moștenirea istorică, iar eu am fost puțin mai încăpățânat decât alții, trecând sătămânal peste pod și fiind împătimit de istoria tehnică și tehnologică. Podul acesta reprezintă o premieră tehnică pentru spațiul românesc, fiind al treilea pod sudat din Europa, într-un moment în care această tehnologie era incipientă în lume. Pentru mine a fost mereu un motiv de mândrie. Meritul proiectantului și a celor care au executat podul este demn de toată lauda, și trebuie să remarc că, în plină criză mondială, administrația locală a comandat o astfel de lucrare. Montarea lui a început primăvara și în 29 decembrie 2016 a fost inaugurat în prezența a sutelor de reșițeni, a preotului paroh Ioan Irimia, a directorului UDR Nicolae Balint și a primarului Reșiței, Eugen Creineanțu“, a ținut să mărturisească Iulian Georgevici

Ada D. Cruceanu a analizat lucrurile dintr-o altă perspectivă. Dincolo de importanța momentului și de felicitările pe care le merită ințiatorul și organizatorii, criticul de artă a pus accent  pe contextul actual al dezvoltării economice a Reșiței și al respectului pe care trebuie să-l arătăm unor astfel de obiective valoroase. „Cred că este nevoie ca mai toţi să privim şi în jur, să vedem cum trebuie respectat un asemenea obiectiv şi din perspectiva containerelor de gunoi, şi din perspectiva a ceea ce putem reface. Şi, sigur, din perspectiva a ceea ce ar putea să fie ca punct de atracţie turistică dacă, profitând de pasarela nouă, aici s-ar putea realiza un muzeu în aer liber, care să spună tuturor ce a însemnat Reşiţa industrială şi ce înseamnă acest obiectiv pentru întreaga construcţie de poduri sudate din Europa“, a fost de părere Ada D. Cruceanu.

Dincolo de aceste observații trebuie făcută o altă remarcă îngrijorătoare: podul are nevoie de o reabilitare serioasă, de o refacere estetică, pentru că rugina a început să-l „roadă“ în mai multe locuri. Nu credem că este nevoie de aprobări speciale din partea Direcției pentru Cultură pentru ca podul să fie vopsit și să i se schimbe aspectul jalnic din acest moment. Cu câteva kilograme de grund, totul ar putea să arate altfel, numai să existe voință din partea factorilor locali de decizie.

Iulian Georgevici părea optimist când spunea că în primăvară-vară va reuși să obțină toate aprobările necesare pentru ca podul, încă funcțional, să fie reabilitat. Pe lângă optimismul care îl caracterizează, Georgevici a făcut o mărturisire care vorbește de la sine despre unii dintre semenii noștri: „Am vrut ca placa montată astăzi să fi fost din bronz, însă am fost sfătuit de prieteni să o fac din fier, pentru a nu-i tenta pe cei care ar putea-o fura, să o ducă la un centru de colectare a fierului vechi“.

Iar cei care l-au sfătuit s-au gândit, fără îndoială, la placa de bronz montată pe podul de lângă Palatul Cultural, pod ce nu se află la marginea Reșiței, ca cel din Stavila, ci în buricul târgului. Poate că slujba de sfințire a plăcii îi va îndepărta pe hoți de acest însemn al culturii industriale reșițene.

Powered by Jasper Roberts - Blog