Articol

Când Eba, mezina fostului președinte ne vorbea de „succesuri“ și „eșecuri“, bine că nu le-a zis „eșece“, am râs cu gura până la urechi și nu ne-am gândit că va veni o altă zi în care o țară întreagă se va distra din nou pe seama acestui substantiv comun, ceea ce înseamnă că la noi, la români, oricum l-ai lua, „succes“ rămâne un ... succes, cu perspectiva de succesuri!

A dovedit-o și președintele Klaus Iohannis. Riguros și disciplinat, adept al sloganului „România lucrului bine făcut“, neamțul nu a făcut risipă de cuvinte și nici nu s-a lansat în explicații inutile în fața televizorului, așa cum norodul aștepta de la el, ci a ales calea cea mai scurtă a comunicării între două persoane aflate la distanță una de cealaltă: „Succes! Klaus Iohannis“. Sigur, președintele a scris succes la singular ca nu cumva să repete greșeala Ebei și să se ajungă la „succesuri“. Păcat că mesajul nu a redat și grimasa lui Klaus Iohannis apărută în momentul tastării cuvântului, căci ar fi fost tare haios să-i fi văzut rictusul din colțul gurii, pentru cel mai scurt mesaj cu putință transmis vreodată de un președinte de republică.

Cârcotașii spun că nici nu se putea altfel căci, Iohannis era cu rucsacul la ușă, iar șoferul îl îndemna să se grăbească pentru că era aștept de prietenii din Sibiu la un snaps, la Cisnădioara. Așa că, a transmis poporului și Grindeanului veste cea mare prin SMS, cu împăcarea sufletească că a făcut ceea ce ar fi făcut orice președinte iubitor de glie, de tradiții de Anul Nou, de țară și de ce-o mai fi pe lumea asta. Faptul că mesajul a ajuns la destinatar pe această cale e o dovadă în plus că președintele României este un vizionar, un deschizător de drumuri în tehnologia comunicațiilor ajunsă la cele mai înalte culmi de dezvoltare.

Deci, grăbit era și, la câte avea de transmis la televizor, poate că l-ar fi apucat noaptea. Căci, el, președintele, e ca și moldovenii când sunt întrebați câte viteze au: înșetișor și tăt pi loc! Când i-a trimis mesajul nominalizatului PSD, Iohannis era băgat în prima viteză, iar dacă mai continua să o lălăiască, intra în „tăt pi loc“ sau risca să i se gripeze motorașul. Neobosiți în căutări de tot felul, cei de la Times New Roman, au descoperit că, în copilăria sa, micul Klaus colinda la un singur vecin, nu pentru că nu și-ar fi dorit să primească mai multe nuci, covrigi, mere și bani, ci pentru că, de fiecare dată, avea nevoie de patru ore să cânte „Steaua sus răsare“, iar dacă colinda la doi vecini, era gata noaptea. Aici se impune o precizare: colinda într-o singură limbă, căci dacă o făcea bilingv, cu siguranță că ar fi avut nevoie de o noapte, de o zi și de o altă noapte pentru a-și termina colindul. 

Așa și cu mesajul către Sorin Grindeanu. Dacă apărea la televizor, trebuia să aștepte să se adune toate televiziunile, să se fi chinuit să zâmbească de cinci-șase ori, să fi răspuns prin două cuvinte, măcar la o întrebare. Or, dacă le făcea pe toatea astea, ajungea la Sibiu a doua zi. Ce Revelion ar fi fost și ăla? Zău așa!