Menu

Articol

Avem o generație tânără, ce facem cu ea?

Evaluarea națională s-a încheiat și, odată cu ea, și primul examen serios din viața de elev. După modelul din sport, statiscienii au întocmit tot felul de clasamente, începând cu numărul copiilor notați de la 1 la 1,99, până la cel al notelor de 10. Dacă e să ne luăm procentul de 79,3% al copiilor care au luat note peste 5, am fi tentați să credem că anul acesta avem o generație, de clasa a VIII-a, foarte bine pregătită, ca să nu spun, de excepție. Dacă, însă, ne raportăm la cei doar 400 de copii cu 10 pe linie, sau la acele județe în care astfel de situații au fost rarisime, cum s-a întâmplat în Harghita, unde niciun elev nu a obținut note de 10 la cele două materii obligatorii, parcă ne mai pierdem din entuziasm. Există și voci care susțin că anul acesta subiectele au fost mai ușoare decât în anii trecuți.

Până la proba contrarie, rezultatele exprimă munca elevului dar și strădaniile profesorilor. Poate că, și unii, și alții, ar fi putut mai mult, dar nu despre aceasta este vorba acum, ci despre viitorul copiilor. Ce vor face ei în continuare. Sigur, cei mai mulți visează la licee bune, de elită. Cei cu note mari speră să ajungă la un colegiu național sau măcar la un liceu cu renume în județ sau orașul lor.  Cei cu note mai mici se vor mulțumi un colegiu tehnologic unde accentul se pune mai mult pe calificarea profesională. Cine câștigă și cine pierde?

Experiența de până acum a demonstrat faptul că cei care optează pentru astfel de forme de învățământ au mari probleme cu examenul de bacalaureat. Ori nu-l iau, ori nu se prezintă. Paradoxal, nici pregătiți profesional nu vor ieși din liceul tehnologic. Unii spun că este o pierdere de vreme, neproductivă pentru viitorul adolescentului. Alții, în schimb, văd partea plină a paharului, atâta timp cât absolventul fără diplomă de bacalaureat ori fără meserie are posibilitatea să urmeze cursurile unei școli post-liceale. Mai de mult, era de neimaginat așa ceva. Astăzi, e ceva normal.

Elevii care vor termina un liceu teoretic sau un colegiu național au avantajul că vor fi mai bine pregătiți, vor urma o universitate bună din țară sau, după caz, vor avea mai multe șanse de a studia în Anglia, Germania, Italia ș.a.m.d. Există și o a treia categorie, cea a elevilor fără posibilități materiale și care vor urma cursurile unor universități ce scot pe bandă rulantă șomeri cu diplomă. Din păcate, o bună parte vor fi nevoiți să se orienteze profesional, să facă cursuri de bucătari, ospătari ori barmani sau să vândă într-un butic. E adevărat, nicio profesie nu e rușinoasă, dar parcă e prea de tot, ca după atâția ani de școală să practici aceleași meserii, la fel ca și cei care au doar 10 clase sau au avut inspirația să urmeze un liceu tehnologic.

Powered by Jasper Roberts - Blog