Menu

Articol

Expoziţie de tapiserie Eva Elvira Comisarschi

La Reşiţa, cu ocazia Zilei Culturii Maghiare, a avut loc vernisajul expoziției de artă textilă a artistei Eva Elvira Comisarschi,  în organizarea Asociației Diaspora și a Parohiei Reformate Reșița. Evenimentul a avut loc duminică, 22 ianuarie, la Parohia Bisericii Reformate din municipiu. În deschidere a avut loc un scurt program artistic. A fot recitat poemul „Imnul” al poetului maghiar Kölcsey Ferenc și a cântat corul „Ghiocelul” condus de Székely Zsolt.

La deschiderea expoziției a vorbit despre această artă străveche, arta cu materiale textile, artistul plastic Petru Comisarschi, care a prezentat exponatele. Cei prezenţi au admirat lucrările artistei și au stat de vorbă cu Eva Comisarschi despre tainele tapiseriei.

Expoziția poate fi vizitată în cursul acestei săptămâni, între orele 9-16, la adresa Parohiei Reformate Reșița, str. Paul Iorgovici nr 17.

Powered by Jasper Roberts - Blog