Menu

Articol

La Caransebeş, tariful la gunoi a fost majorat cu 45 la sută

Autor: 

Amânat în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Caransebeş din data de 16 ianuarie, proiectul de hotărâre privind ajustarea tarifelor pentru serviciul de salubrizare prestat de SC Transal Urbis SRL a fost discutat la întrunirea de miercuri, 25 ianuarie, a legislativului local.

Între cele două momente a mai avut loc o întâlnire, joi, 19 ianuarie, între conducerea Primăriei şi a operatorului de salubritate, pe de o parte, şi reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din municipiu, „asistaţi” de doi consilieri social-democraţi, de cealaltă parte. În finalul acesteia s-a ajuns la concluzia că soluţia cea mai convenabilă ar fi ca directorul SC Transal Urbis, Ovidiu Chimigeriu, să facă o serie de calcule pentru a vedea care e limita minimă pe care societatea o poate suporta în ceea ce priveşte această majorare, în calcul fiind luată şi ideea subvenţionării, de către Primărie, a unei eventuale diferenţe de preţ. Iniţial, tariful fusese stabilit la 17 lei/persoană, de la 8,36 lei, primarul Felix Borcean avansând un tarif de 14-15 lei, restul fiind subvenţie din bugetul local, cifre agreate de toată lumea prezentă la acea reuniune.

În şedinţa de miercuri, 25 ianuarie, s-au propus ca tarife: 12 lei/persoană în cazul asociaţiilor de proprietari, 15 lei/persoană în cazul cetăţenilor care locuiesc la case şi 150 de lei pentru persoanele juridice. Supusă la vot, hotărârea a trecut cu 10 la 9, mai exact consilierii social-democraţi s-au opus aprobării ei.

„A fost un punct la care eu am venit cu un amendament, propunându-le consilierilor locali şi cetăţenilor prezenţi în sală un tarif redus la minimum posibil, şi care, totuşi, se traduce printr-o creştere de aproximativ 45 la sută faţă de costul actual, a declarat primarul Caransebeşului, Felix Borcean. Astfel, de la 114,54 lei/mc şi 136,30 lei/mc cu TVA inclus, am propus o ajustare de 102 lei/mc şi 120 lei/mc cu TVA, în termeni reali asta însemnând un cost de 12 lei pentru fiecare locatar din asociaţiile de la blocuri şi de 15 lei pentru cei care locuiesc la case. Aşa cum era de aşteptat, consilierii PSD s-au opus, dar probabil că s-ar fi opus şi dacă făceam o scădere a tarifului actual, pentru că este un joc politic pe care-l fac şi tot timpul mă întreb, oare cum ar fi procedat ei, dacă erau în situaţia noastră, dacă reuşeau să ţină în frâu aceste creşteri care se produc la nivel naţional, şi sunt costuri pe care le plătim pentru indisciplina noastră în ceea ce priveşte colectarea şi reciclarea deşeurilor, de ani buni. Sunt norme impuse de Comunitatea Europeană şi, prin urmare, trebuie respectate, toate acestea însemnând costuri suplimentare”, a mai adăugat primarul Felix Borcean, la sfârşitul şedinţei executivului local caransebeşean.

Powered by Jasper Roberts - Blog