Menu

Articol

Universitatea Reşiţa simte aerul tare al înălţimilor. Nu şi-a propus promovarea, dar acum o vrea!

Echipa de handbal feminin Universitatea Reşiţa se află în fruntea clasamentului Diviziei A, Seria B, la egalitate de puncte cu Minaur Baia Mare şi CSM Slatina, cele trei echipe acumulând câte 24 de puncte, fiind principalele candidate la promovare în Liga Naţională. Universitatea Reşiţa va întâlni, duminică, 29 ianuarie, în ultima etapă din turul campionatului, în sala Polivalentă din Reşiţa, echipa Naţional Braşov, aflată pe locul şase în clasament.

„Momentan suntem în grafic. Am obținut cele două victorii pe care le-am planificat. Mai avem de disputat o ultimă etapă din turul campionatului, duminică de la ora 15.00, vom întâlni pe teren propriu echipa Național Brașov. Este vorba de junioarele selecționate, din întreaga țară, care se pregătesc într-un stagiu centralizat în permanență în localitatea Brașov, în vederea participării la loturile naționale de junioare unde sunt convocate. Este un meci mai greu, prin prisma faptului că aceste jucătoare au valoare, fiind componente în lotul naţional. Tratăm meciul foarte serios, cu gândul să obținem victoria din nou și să fim în grafic, așa cum am spus, la finalul turului de campionat să rămânem cu o singură înfrângere și cu șanse de a ne menține pe podium, acolo unde ne și aflăm deja. Ne bucurăm că publicul a început ă vină la meciurile noastre în număr din ce în ce mai mare şi îl aşteptăm alături de noi şi duminică”, a declarat antrenorul universitarelor din Reşiţa, Cristian Busuioc.

La fel ca la conferinţele de presă anterioare, antrenorul Cristian Busuioc a fost însoţit de două jucătoare din lotul Universităţii. De data aceasta, în faţa micorofoanelor au fost prezente jucătoarele Gianina Iung şi Claudia Baldovin.

„Suntem prietene în teren, contează să fim prietene și în afara terenului. Acest lucru ne ajută foarte mult și la antrenamente. Suntem unite. Avem încredere în noi și dacă suntem mereu cu zâmbetul pe buze, este doar pentru faptul că avem rezultate foarte bune. La antrenament suntem serioase și dăm randament. Muncim foarte mult pentru a avea aceste rezultate. Ne bucurăm că publicul a început să aibă aşteptări tot mai mari de la noi”, a declarat Gianina Iung.

„Ne motivează foarte mult faptul că suntem între primele echipe. Noi ne dorim cât mai multe rezultate bune și sperăm să rămânem pe aceeași linie. Chiar dacă obiectivul nostru nu a fost să promovăm, am jucat şi jucăm pentru promovare!”, a declarat Claudia Baldovin.

Ultima partidă din turul campionatului va avea loc duminică, 29 ianuarie, de la ora 15.00, în sala Polivalentă  din Reşiţa.

Powered by Jasper Roberts - Blog