În ultimele zile, Sorin Grindeanu a fost ţinta criticilor venite din partea adversarilor politici, dar şi a ironiilor de tot felul apărute pe site-urile de socializare. Pe undeva nici nu este de mirare, dacă ne gândim că acesta conduce Guvernul României, guvern în care au fost adoptate proiectul de lege privind graţierea, precum şi OUG referitoare la dezincriminarea abuzului în serviciu. Două acte normative care au scos sute de mii de oameni în stradă şi au declanşat proteste fără precedent în istoria post-decembristă.
Dacă până acum primul-ministru nu a răspuns criticilor şi nici atacurilor, unele chiar virulente, şi nimeni dintre claboratori nu i-a luat apărarea, iată că în sprijinul său sare o nepoată din partea comnatei sale, dinspre soţie. Alexandra, studentă la Universitatea de Vest din Timişoara, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de revoltă împotriva celor care l-au pus la zid pe unchiul său.
Iată ce a scris tânăra:
„Dumnezeu de sus cu siguranță va opri propagarea acestei uri dezlănțuită în rândul unor oameni ce se presupun a fi civilizați! Oameni buni, ce v-a făcut omul Sorin Grindeanu și familia lui? Ce v-au făcut copiii lui? Cu siguranță, pentru astfel de oameni, ordonanța trebuia să conțină articole ce să fi atras răspunderea imediată! Telefoanele, insistența, mesajele jignitoare și blestemele aruncate asupra acestei familii, din păcate, pentru noi ca nație, arată de departe, unde suntem ca și valoare? Considerăm că avem capacitatea de a analiza termeni juridici și impactul unor modificări legislative și nu suntem capabili să ne limităm la a exprima dezacordul în mod civilizat? Sunteți, cei care v-ați ridicat împotrivă și ați pus la zid un om și familia lui, cei care ați parcurs, măcar în al 12-lea ceas, conținutul ordonanței, analizând modificările aduse, impactul real al lor? Ați citit măcar o dată, în ultimii ani deciziile curții constituționale referitor la neconstituționalitatea acestora? Nu! Sunteți cei care vă bucurați să călcați în picioare, cei care strigați pentru că strigă majoritatea, cei care nu ați tremurat de frică că orice forma de interpretare a legii poate fi un abuz ce vă va duce departe de familie! Dumnezeu, sper, din suflet, ca niciodată să nu vă aducă în situația de a răspunde pentru ceva neintenționat săvârșit, de a vă marca viața prin presărarea temei și a fricii! Câți dintre cei ce blestemați azi și vă permiteți să emiteți judecăți despre acțiunile unui om sunteți atât de corecți și niciodată nu ați pus vreo persoană publică în situația de a vă crea, la limita legalității o favoare? Sigur… el trebuie să plătească, nu dvs!!!
Dacă aveți puțină demnitate, dacă găsiți un corespondent și o asemănare între familia lui și a dvs, dacă aveți copii pe care-i iubiți și protejați, analizați-l pe ministrul Sorin Grindeanu și nu pe omul și familia lui! Dar… poate că răul e mai ușor să-l faci și atunci… e greu să mai spui ceva, să apelezi la normalitate, decență, bun simț!”, scrie Alexandra pe pagina sa de Facebook.