Menu

Articol

Dincolo de aparențe

Potrivit unei ştiri apărută în această dimineaţă, pe surse, ce-i drept, 14 parlamentari ai Puterii sunt pregătiți să părăsească coaliția PSD-ALDE. Stau cu geamantanele la ușa sediului din Kiseleff, așteptând doar semnalul plecării. La prima vedere nu par mulți, dar dacă privim mai atent lucrurile realizăm că dimensiunile acestui exod sunt altele, în condițiile în care Opoziția abia așteaptă o greșeală cât de mică din partea oamenilor lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Cu atât mai mult, cu cât „dezertarea“ ar avea loc la începutul și nu la sfârșitul mandatului, semn clar că în coaliție au existat nemulțumiri chiar din start. E și acesta un semn că, dincolo de aparențe, realitatea este alta.

Cei 14 ar urma să constituie un grup parlamentar propriu, așa cum au mai fost altele de-a lungul timpului. Mișcarea acestora poate fi interpretată în fel și chip. O mână de frustrați care nu au apucat să ia nimic din halca pe care PSD și ALDE au împărțit-o după alegerile din 11 decembrie. Iar aici nu-i vorba doar de parlamentari care, de bine de rău și-au atins scopul în acest mandat, ci și de armata din spatele acestora: primari, consilieri locali și județeni, chiar și președinți de CJ, nemulțumiți în felul lor. E clar că plecarea acestor parlamentari nu este făcută pentru binele patriei, ci urmărește interesul personal. Când spun aceasta, mă gândesc la faptul că niciunul dintre ei n-a invocat protestele din stradă generate de greșelile impardonabile ale guvernului. Niciunul nu a cerut ca pe lângă ministrul Justiției să demisioneze și guvernul în întregul lui. Nu, și nu o fac de teamă că, în cazul alegerilor anticipate s-ar putea alege cu praful de pe tobă.

La drept vorbind, Dragnea și Tăriceanu nu avea cum să-i fi mulțumit pe toți. Funcțiile și oportunitățile din această țară s-au dovedit insuficiente pentru atâția doritori. Oricum numărul lor este mare. Toți vor să fie șefi când partidul ajunge la putere. Ar fi o rușine dacă nu s-ar întâmpla așa. Nu contează că sunt capabil sau nu. Ei îi au model pe cei de dinaintea lor, iar dacă ăia au reușit să conducă o echipă de muncitori, un birou sau o comunitate, ei de ce nu ar putea? Simplu, nu?

Din aceleași surse, aflăm că între nemulțumiți s-ar afla și vreo trei lideri social-democrați. Nu se dau nume, dar cu siguranță că Liviu Dragnea știe deja despre ce este vorba. Dacă răzmerița va fi înăbușită înainte de a se produce, mai mult ca sigur că El lider maximo îi va ierta, dar nu îi va uita. Aceasta în cazul în care, între timp, nu va avea soarta lui Năstase, Geoană ori Ponta care, la rândul lor, s-au crezut veșnici.    

Powered by Jasper Roberts - Blog