Menu

Articol

Agora Cărășeană îi invită pe parlamentarii județului la o dezbatere pe tema amenajării teritoriului

Pavel Aghescu

Preşedintele Societăţii Civile „Agora Cărăşeană“, Pavel Aghescu, a lansat un apel către parlamentarii din Caraș-Severin, specialiștii și toți oamenii de bine să se adune la un loc pentru a analiza situația economico-socială din Banatul de Munte, plecând de la realitatea știută de noi toți şi de la fenomenul de migrare masivă a populației spre țările Europei. Dacă va exista interes din partea acestor categorii sociale, „Agora Cărășeană“ propune discuții concrete pe marginea unui proiect gândit încă din 2003, care se referă la „Planul de amenajare a teritoriului județului Caraș-Severin“.

Fost director de bancă, important om de afaceri și, mai nou, preocupat de activități umanitare, Pavel Aghescu pleacă de la constatarea că județul nostru ocupă locul trei pe țară ca suprafață, 8.514 kilometri pătrați, locul doi cu suprafață împădurită, 3.864 de kilometri pătrați, ce deține un bazin hidrografic de 3.273 de kilometri, 2.000 de kilometri pătrați de arii protejate, deține importante resurse ale solului și subsolului și oferă un bogat potențial turistic și balneoclimateric, însă toate acestea bunuri au fost fie înstrăinate, fie abandonate.

Directorul Aghescu atrage atenția asupra unui lucru foarte dureros, referitor la depopularea județului într-un ritm alert. Vorbește de un adevărat exod al populației și dă două exemple din localitatea sa natală, Slatina Timiș. În anul 1949, în două clase paralele învățau 48 de copii de aceeași vârstă, iar astăzi sunt doar opt elevi. În privința sporului natural, în localitate sunt doar două gravide, în timp ce în primele două luni ale anului au murit zece persoane.

„Avem un județ binecuvântat de Dumnezeu, dar hulit de oameni. Acest județ putea fi mica Elveție a Europei, dacă era bine organizat, gospodărit și condus. Uitați-vă în marile magazine din Reșița, dar nu numai. Noi am fi putut fi producători de fructe pentru toate județele din țară, dacă nu ar fi fost distruse plantațiile pomicole existente înainte de 1989. Și mă refer doar la acest aspect, nu mai amintesc de distrugerea industriei, a economiei în general. O înțeleaptă vorbă românească ne îndeamnă să nu dăm zestrea pe care am moștenit-o pe mâinile străinilor. Or, noi tocmai acest lucru l-am făcut. Proiectul „Planul de amenajare a teritoriului județului Caraș-Severin“ lansat în 2003 cuprinde zestrea județului.

«Agora Cărășeană» își propune să aducă la discuții clasa politică responsabilă. Parlamentarii care ne reprezintă la București să ne gândim împreună ce am putea face bine pentru acest județ. Să profităm de Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții care, prin programele sale, ar putea conduce la reindustrializarea Caraș-Severinului. «Agora Cărășeană» are deschiderea necesară spre toți parlamentarii și politicienii care ar putea contribui la un deziderat comun“, a precizat Pavel Aghescu în apelul către clasa politică din județ

Powered by Jasper Roberts - Blog