Articol

După cum era de așteptat, liderii PSD au trecut de partea lui Liviu Dragnea în disputa iscată de primarul de la Iași, Florin Chirica, cel care îndrăznise să-i atragă atenția șefului de partid că a trecut vremea politicii pumnului de fier. A inflexibilității. Dragnea nu a digerat prea bine un astfel de afront, chiar dacă autorul său nu este un amărât de președinte de organizație comunală. Reacția adversă nu s-a lăsat prea mult așteptată. Trepădușii politici au dat în clocot și au înfierat de îndată cu mânie proletară atitudinea lui Chirica, una care nu are nimic cu statutul și disciplina de partid, potrivit cărora liderul cel mare are dreptate și în șanț.

O astfel de abordare a lucrurilor mi-a amintit de episodul cu Constantin Pârvulescu, vechi militant PCR, care a avut curajul de să-l înfrunte pe Nicolae Ceaușescu la un congres al partidului, într-o vreme cînd pentru așa ceva plăteai cu viața. În momentul în care bătrânul Pârvulescu a început să vorbească despre cultul personalității secretarului general, agitatorii infiltrați în sală au sărit ca arși de pe scaune, au huiduit, după care au început să scandeze ritmat: „Ceaușescu și poporul!“, „Stima noastră și mândria, Ceaușescu România!“ și alte lozinci de acest fel.

Situția se repetă în zilele noastre. Florin Chirica, președintele PSD Iași îndrăznește să-i spună de la obraz lui Dragnea ce are de spus, și este pe cale să aibă soarta lui Pârvulescu. Adică, să fie tras pe linie moartă. Și acum ca și atunci, s-au găsit câțiva ortaci social-democrați, gata să-și arate dragostea nețărmurită față de Dragnea și Guvernul Grindeanu, dar și să-l „execute“ mediatic pe Chirica pe care partidul l-a făcut om, i-a dat funcție și l-a ajutat să ajungă primar. Cel care a dat tonul a fost adjunctul de la Iași a lui Chirică și la scurt timp l-a urmat cei de la PSD Alba care într-un comunicat de presă țin să precizeze: „Ne afirmăm întregul sprijin faţă de liderul partidului, preşedintele Liviu Dragnea, care a avut un rol capital atât în elaborarea Programului de Guvernare al PSD cât şi în câştigarea alegerilor generale din decembrie 2016“. Adânc grăit.

Ce v-am spus, un limbaj de lemn care, în ciuda schimbărilor ce au intervenit odată cu evenimentele din decembrie 1989, a rămas neschimbat. Cu un astfel de discurs, este greu de crezut că vom asista vreodată la reformarea clasei politice, iar liderii de partid vor scăpa de sindromul puterii absolute.