Recentă, la Timişoara s-a deschis Consulatul Onorific al Italiei care prin mandatul său are atribuții de interes comun în județele Timiș și Caraș-Severin. În acest sens s-a înscris și vizita la Reșița consulului onorific al Italiei la Timișoara, Niccolo Maso. Ospetele italian a avut astăzi, 23 februarie, o întrevedere la sediul Palatului Administrativ cu președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, prefectul Florența Albu și primarul Reșiței, Ioan Popa.
În debutul întâlnirii, prefectul Florența Albu a făcut o prezentare generală a profilului județului Caraș-Severin și le-a înmânat oaspeților italieni și un „Ghid al investitorului“.
„Președintele Silviu Hurduzeu a insistat asupra potențialului turistic al zonei și totodată a atras atenția asupra beneficiilor pe care Caraș-Severinul le-ar putea avea prin împărtășirea modelului de succes aplicat în Veneto, regiunea de origine a consulului onorific al Italiei la Timișoara. S-a convenit ca în etapa următoare să fie transmise propuneri concrete de proiecte, Consulatul Onorific al Italiei la Timișoara urmând să ofere sprijinul fie în identificarea de parteneri, fie în promovarea acestora“, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Caraș-Severin.
Interesul pentru forța de muncă disponibilă în județ a fost manifestat de Niccolo Maso în cadrul întalnirii, primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa oferindu-se să pună la dispoziție rezultatele studiului efectuat în acest sens de către instituția pe care o conduce, studiu ce urmează să fie finalizat în următoarele două săptămâni.
Totodată, a fost lansată propunerea ca o întâlnire a reprezentanților firmelor italiene ce activează în județele Caraș-Severin și Timiș, să fie găzduită la Reșița în perioada următoare. Propunerea a fost salutată, urmând ca în organizarea acestui demers să fie implicată şi Camera de Comerț și Industrie Caraș-Severin.