Acțiune amplă a ofițerilor din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Naidăș și ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin care în această dimineață efectuează, sub supravegherea procurorului, un număr de 19 percheziții domiciliare, atât în Oravița și în localitățile limitrofe, cât și în Reșița. Polițiștii de frontieră sunt sprijiniți de ofițeri de la investigarea fraudelor și investigații criminale, din cadrul Poliției Oravița și IPJ Caraș-Severin.
Potrivit surselor din Parchetul Oravița, perchezițiile de astăzi au legătură cu dosarul contrabandei cu țigări ce are numele de cod „La Famiglia“. Dosarul este instrumentat de o echipă mixtă formată din procuror și patru lucrători de poliție judiciară din cadrul Poliției de Frontieră și Poliției Oravița, având ca obiect săvârșirea, în formă continuată, de către membrii familiei Covaci, a contrabandei cu țigări aduse din spațiul ex-iugoslav.
Anchetatorii spun că țigările erau cumpărate de la cetățeni sârbi care se ocupau și cu introducerea lor ilegală în țară. Următorul pas consta în comercializarea la negru în Zona Pieței Oravița, fie direct de membrii familiei Covaci, fie prin anumiți interpuși care dețin afaceri de familie în localitățile învecinate.
Perchezițiile din această dimineață au ca scop și identificarea și ridicarea unor corpuri delicte și mijloace de probă, aplicarea măsurii sechestrului judiciar pe întreaga avere a familiei Covaci și executarea a 12 mandate de aducere a suspecților la sediile organelor judiciare în vederea audierii.
Organele judiciare au avut pe timpul investigatiilor sprijinul ofiterilor din cadrul Serviciului Operatiuni Speciale Caras Severin.
UPDATE, ora 15,25 ============
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, agent șef adjunct Mihaela Leș,în urma perchezitiilor au fost descoperite: 4.794 pachete ţigări netimbrate, sau cu timbru de Serbia, dar şi diverse sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, prejudiciul estimat fiind de peste 100.000 lei.