În ciuda numeroaselor apeluri ale pompierilor militari, locuitorii satelor continuă să incendieze vegetația uscată de pe proprietatea lor, ignorând cele mai elementare norme PSI. Doar în ultimele 24 de ore, la nivelul județului nostru s-au înregistrat 23 de astfel de incendii, pentru stingerea cărora au intervenit 120 de pompieri militari. Într-o singură zi, focul a mistuit vegetația de pe 300 de hectare de teren.
După cum se arată în comunicatul de presă al ISU Caraș-Severin, semnat de Elena Tarla, cea mai afectată zonă a fost cea de la Carașova, unde au ars aproximativ 200 de hectare de vegetație. Din cauza terenului greu accesibil, autospecialele de stingere nu s-au putut apropia de zona de ardere și s-a intervenit cu lopeți și pliciuri.
Intervențiile au fost îngreunate și de vântul puternic care a favorizat extinderea rapidă a incendiilor de vegetație, în condițiile în care de sâmbătă de la orele prânzului și până azi, la ora 8, județul nostru a fost sub atenționare de cod galben de vânt.
În momentul de față, pompierii acționează pentru stingerea altor trei incendii de vegetație: între Reșița și Dognecea, pe o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați, între Iaz și Var, sate aparținătoare comunei Obreja, unde linia de foc este de aproape un kilometru, și la ieșire din Berzovia, către Bocșa.
„Facem apel către cetățeni să renunțe la aceeastă practică de igienizare a terenurilor, deoarece provoacă o serie de efecte negative asupra solului, asupra mediului și poate avea consecințe grave și asupra comunității prin producerea de pagube materiale în cazul în care se extind și la gospodării.
Arderea resturilor vegetale se face cu respectarea prevederilor legale, după obținerea permisului de lucru cu focul de la Primărie, avizului de la Garda de Mediu, și cu luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți. Efectuarea acestei activități, în alte condiții decât cele prevăzute de lege, se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.000 – 2.500 lei”, se arată în comunicatul ISU.