Menu

Articol

Cei trei angajați ai Trezoreriei Oravița nu au scăpat de răcoarea arestului

Foto: Vocea Oraviței

Marcel Lida, Ion Alfredo Chisăliță și Maria Moșoarcă rămân pe mai departe în arestul Poliției, unde au ajuns la începutul săptămânii, după ce instanța Judecătoriei Oravița a luat măsura arestării preventive împotriva lor pentru 30 de zile.

Joi, 2 iulie, în ședința camerei de consiliu a Tribunalului Caraș-Severin au fost respinse contestațiile formulate de cei trei angajați ai Trezorăriei Oravița împotriva Încheierii din 29 iunie, pronunțată de Judecătoria Oravița. Soluția instanței este definitivă.

Reamintim că, duminica trecută, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin și din cadrul Poliției Oravița, coordonați de procuror, au efectuat șase percheziții domiciliare din Oravița, Ciclova Română și Timișoara, acolo unde cei trei inculpați au proprietăți. Totodată, au fost puse sechestru asigurator pe pe imobile și autoturisme, în valoare de 275.000 de lei. Lida, Chisăliță și Moșoarcă sunt cercetați într-un dosar penal în care sunt suspectați de săvârșirea infracţiunilor de fals, uz de fals, abuz în serviciu, delapidare şi înşelăciune. Prejudiciul produs statului prin răscumpărarea frauduloasă a 110 certificate de Trezorerie depășește 600.000 lei.

Powered by Jasper Roberts - Blog