Menu

Articol

„Hipnotizatorul”, de la amuzament, la disperare. Un spectacol marca Valeriu Andriuţă

Teatrul de Vest Reşiţa prezintă, astăzi, duminică, 9 aprilie, de la ora 19.00, tragicomedia „Hipnotizatorul”, după  Vasilly Sigarev, un spectacol de Valeriu Andriuţă. Textul lui Sigarev, tradus şi adaptat de Valeriu Andriuţă, în vizinea regizorală a lui Andriuţă propune spectatorului român o lume cunoscută, cu oameni loviţi de efectele tranziţiei postcomuniste, oameni amărâţi, sărmani, ce cară pe umeri şi în suflete tot felul de frustrări şi defecte. Aceasta ar fi atmosfera socială în care se mişcă personajele, însă, înainte de a fi o radiografie a societăţii, „Hipnotizatorul” este un spectacol al comediei umane. O comedie tristă, desfăşurată într-un spaţiu jalnic, cu oameni fără calităţi, care au încetat de mult să viseze şi se agaţă de o sută de lei, de o vodcă, de o rochie second-hand, înfruntându-se pentru mize derizorii.  Nu numai apartamentul în care se petrec dramele, nu numai sufletele celor prinşi în jocul meschin al înfruntării sunt de un ridicol-trist, ci şi numele celor doi soţi sugerează un dat existenţial din care nu se poate scăpa.

Aşadar, avem de-a face cu drama soţilor Bizdoacă! El, alcoolic, fără serviciu, Adonis Bizdoacă. Ea, Otilia Bizdoacă, gospodină de treabă, neglijată de soţ, încercând să salveze aparenţa normalităţii într-o familie fără viitor. Lupta cea mare se dă pentru câteva sute de lei, bani pe care el, Adonis, susţine că i-ar fi pierdut, iar ea, Otilia, bănuieşte că soţul beţiv i-a băut sau i-a ascuns.  Soluţia la care recurge nefericita gospodină pentru a încerca să recupereze banii este mai puţin obişnuită, însă, cel puţin în prima fază, se dovedeşte un mare succes. Gospodina cheamă un hipnotizator profesionist, însă, începător, ca să afle adevărul în cazul banilor dispăruţi. Aşa apare în scenă hipnotizatorul Nicolae Cercel. Din acest moment, începe o cavalcadă, uşor suprarealistă şi comică, de situaţii ciudate, posibile sau imposibile, în care toate minciunile mărunte ale lui Adonis ies la suprafaţă. Lucru, de altfel, de aşteptat, personajul dezvăluindu-se de la început ca un alcoolic ratat. Problema se răstoarnă în mod dramatic, în momentul în care, forţat de Adonis, hipnotizatorul o adoarme pe Otilia şi îi pune câteva întrebări despre trecutul ei.

Florin Ruciu, în rolul lui Adonis Bizdoacă, face un personaj convingător, reuşind să-şi gradeze evoluţia de la caraghiosul netrebnic, la eroul tragic, de la mincinosul alcoolic, la un fel de Othello de cartier, care nu poate trece peste suferinţa provocată de adevărurile prea dureroase.

Otilia Bizdoacă, întruchipată de actriţa Roxana Olşanschi, este şi ea o eroină tragică. În ciuda trecutului mai mult decât dubios, ea a devenit între timp o gospodina crucificată pe altarul bucătăriei, bătută în cuiele eşecurilor soţului neputincios, beţiv şi fanfaron. Doamna Bizdoacă stârneşte râsete care devin zâmbete amare, apoi priviri împietrite. Oh, Doamne, ce trecut avea! Roxana Olşanschi este verosimilă şi bine aşezată în rol.

Marius Tudor, hipnotizatorul, are o prezenţă extrem de interesantă, creând un personaj complex. Hipnotizatorul, deşi are calităţi supranaturale, apare ca cel mai neajutorat dintre personaje, probabil şi din cauză că este un hipnotizator începător. Nesigur de ceea ce e bine şi de ceea ce e rău, înspăimântat de furtunile pe care le provoacă fără voie, încercă cu disperare să repare efectele dezasturoase ale  intervenţiilor sale. Până la urmă, hipnotizatorul alege o soluţie radicală, pentru a evita o situaţie tragică. Însă, cine ştie, oare, uitarea absolută nu e sinonimă cu crima?! Rămâne la aprecierea spectatorilor.  

Un spectacol bine condus de Valeriu Andriuţă, regizorul ducând spectatorul de la starea de râs şi bună dispoziţie, la cea de îngrijorare şi, apoi, la şoc. Posibil ca scena finală, în care hipnotizatorul este oarecum didactic, adresându-se direct spectatorilor şi dezvăluindu-le secretul existenţei, iubirea, să fie prea lungă şi cam patetică. În rest, un spectacol bun, alert, care construieşte personaje viguroase şi reuşeşte „să-l lucreze şi pe spectator”, conducându-l din starea de amuzament relaxat, la reflecţii despre sensul existenţei.

Powered by Jasper Roberts - Blog