Lotul echipei HC Adrian Petrea din Reşiţa, nou-promovată în Liga Naţională de handbal masculin, s-a reunit aseară în Valea Domanului, pentru un prim antrenament pe terenul sintetic de fotbal. Antrenorul echipei, Adrian Petrea, a dezvăluit presei noutăţile din lot, obiectivul echipei şi programul de pregătire din această vară.
Referitor la întărirea echipei, Adrian Petrea ne-a declarat: „Pentru sezonul 2015-2016 am făcut cinci transferuri. Aici pot să numesc pe Shota Tevzadze de la HC Odorheiu Secuiesc, un portar de lot naţional al ţării sale, Georgia, un portar cu experienţă. Apoi Eremia Pârâianu, un vechi prieten de-al meu, pe post de pivot şi pe post de antrenor secund. Împreună vom conduce echipa pe probleme tehnico-tactice. El va fi antrenorul din teren şi de pe bancă. Am rezolvat transferul lui Huta, să fie jucătorul nostru, deci nu mai este un jucător împrumutat, de-acum face parte din clubul HC Adrian Petrea. Mai este jucătorul Dusan Trifković, un inter dreapta venit de la CSU Suceava, un jucător tânăr din Serbia, care sper că în câţiva ani va avea un cuvânt mare de spus în handbal. Tibi Popovici, o mai veche cunoştinţă, de când a evoluat la Reşiţa, la HC Caraş-Severin, el este un jucător tânăr care a crescut mult în valoare şi ni s-a alăturat pentru sezonul viitor”
În ceea ce priveşte obiectivul echipei, Adrian Petrea a spus că este clasarea în primele 10 echipe din Liga Naţională. „Obiectivul meu este să scot maximul din potenţialul fiecărui jucător la ora meciului. Să fie apt sută la sută pentru a câştiga meciul”, a mai precizat Petrea.
Echipa va pleca mâine la Arieşeni, în cantonament, unde se va antrena până în data de 16 iulie. În data de 21 iulie va juca un meci de pregătire cu Dinamo Bucureşti, la Polivalenta din Reşiţa. Apoi HC Adrian Petrea va participa la un turneu, la Târgu Jiu. În prima etapă, în 23 august, echipa reşiţeană va juca în deplasare, la Constanţa. Antrenorul, Adi Petrea speră ca în sezonul care urmează să se poată baza şi pe juniorii Raul Heimbach, Marius Drăgănescu şi Adrian Ionescu, de la echipa Colegiului Naţional „Traian Vuia” din Reşiţa. „Nu depinde de noi, depinde de clubul de la Traian Vuia şi, am înţeles, depinde şi de Primăria Reşiţa dacă li se va da acceptul să fie jucătorii echipei noastre”, a mai spus Adrian Petrea.