Menu

Articol

„Doina Banatului” merge mai departe

Autor: 

Ruga de la Oraş a continuat la Caransebeş vineri, 21 aprilie, Galeria de Artă „Corneliu Baba” de la parterul Casei de Cultură găzduind lansarea cărţii „Pe urmele «Doinei Banatului» şi ale slujitorilor ei”, ediţia a doua, revizuită şi adăugită, de Ştefan Isac. Volumul a apărut anul acesta la Editura „Opanis”, din Galaţi, şi în el autorul continuă periplul folcloric început în urmă cu şase ani. Despre carte şi despre Ştefan Isac au vorbit Ioan Cojocariu, Adrian Crânganu, Daniela Băcilă, Gheorghe Ţunea, Gelu Stan şi Florin Bojin.

În continuare, pe scena amplasată în Piaţa „Gen. Ioan Dragalina”, a avut loc Gala laureaților Festivalului-Concurs Național de Interpretare Vocală și Instrumentală „Luță Ioviță”. Câştigătorul Marelui Premiu a fost Ionuţ Muntean (judeţul Timiş). La Secţiunea solişti-instrumentişti, premiul I a fost obţinut de Tudor Ciprian Vârciu (Alba), locul II – Lăzărică Cega (Reşiţa), locul III – Cristina Georgiana Ciortea (Gorj), iar menţiuni au primit Ionuţ Daniel Popeţ (Văliug) şi Marius Rădoi (Sibiu). Premiul special „Iancu Laurenţiu” al Casei de Cultură i-a fost acordat lui Tiberiu Sprîncenatu (Mureş). La Solişti vocali, primul loc i-a fost acordat Dianei Kiss (Satu Mare), locul II Veronicăi Lozoveanu (Republica Moldova), iar pe locul III s-au clasat Roxana Rozovlean (Timiş) şi Crina Maria Pop (Sălaj). Juriul a acordat menţiuni lui Ionuţ Cocoş (Ialomiţa) şi lui Valentin Vădrariu (Mehadica), iar Premiul special „Iancu Laurenţiu” a mers la tânăra Tania Luiza Măriuca (Mehedinţi).

Seara s-a încheiat cu recitalurile de folclor ale Feliciei Stoian, Dorianei Talpeș, Gabi Zaharia şi Liei Lungu.

Powered by Jasper Roberts - Blog