Menu

Articol

Voinţa Lupac, noul lider al Ligii a IV-a de fotbal

Agmonia Zăvoi – Voinţa Lupac 1-5 (1-3)

Autor: 

În runda cu numărul 20 a Ligii a IV-a, Viitorul Caransebeş ar fi trebuit să joace vineri, 21 aprilie, pe teren propriu, cu Muncitorul Reşiţa, însă meciul va fi reprogramat în termen de 30 de zile. În aceeaşi etapă, Voinţa Lupac, principala contracandidată la şefia clasamentului, a evoluat sâmbătă în deplasare la Zăvoi, unde a obţinut toate cele trei puncte, lucru care a propulsat-o pe primul loc, cu două puncte peste Viitorul.

Meciul de la Zăvoi a început cu o scurtă tatonare, după care oaspeţii au trecut uşor la cârma jocului, înscrind şi primul gol în minutul 15, atunci când Avramovici a trimis o diagonală lungă de pe stânga pe dreapta, la capătul căreia s-a aflat Ciucur, care, liber la 12 metri, a trimis cu latul în plasă.

După înscrierea golului, gazdele au ieşit la joc, în căutarea egalării, pe care au obţinut-o în minutul 24, când Bondoc a luat o acţiune pe cont propriu pe aripa dreaptă, a avansat mult în terenul advers, după care i-a pasat lui Pătruică, iar acesta a reluat de la 12 metri în colţul lung.

Oaspeţii au avut o bună ocazie de a-şi mări avantajul în minutul 37, când, după un fault asupra lui Tîrbăţ, s-a dictat lovitură liberă de la 20 de metri, însă şutul plasat trimis de Avramovici a fost respins în corner de Blidariu. În cele din urmă a venit şi golul al doilea, în minutul 39, când, după un corner executat de Oncică de pe partea dreaptă, la colţul scurt, s-a format o adevărată grămadă, din care Mezin a reuşit să împingă mingea în poartă, de la numai un metru. Scorul pauzei a fost stabilit în minutul 44, după o nouă diagonală trimisă de Avramovici până la Ciucur, care, rămas singur cu portarul, a trimis plasat, fără speranţe pentru Blidariu.

Repriza secundă a început cu o nouă ocazie de gol a oaspeţilor, în minutul 49 Mezin expediind un şut puternic, pe jos, de la 18 metri, însă Blidariu s-a întins şi a respins în corner de la rădăcina barei, pentru ca apoi, în minutul 60, şutul lui Oncică din lovitură liberă de la 25 de metri să întâlnească transversala. Dominarea oaspeţilor s-a mai concretizat o dată în minutul 61, când după o fază prelungită de atac Mezin a centrat de pe dreapta, iar Avramovici a reluat cu capul de la 8 metri, mingea, atinsă de Blidariu, poposind totuşi în plasă.

Scorul final a fost stabilit în minutul 83, când, după un corner executat de pe stânga de Avramovici, Ţundrea a trimis cu capul în plasa porţii adverse.

Ultima fază periculoasă a meciului a aparţinut totuşi gazdelor, în minutul 86 Lunguţ trimiţând o torpilă de la 18 metri, însă balonul a trecut peste poarta oaspeţilor.

Agmonia Zăvoi: D. Blidariu, A. Slidak, V. Timofte, M. Fodor, I. Slidak, M. Pascotă (min. 88, Al. Ştefan), F. Iacov, Al. Lunguţ, S. Bondoc, I. Gabor (55, M. Constantin), R. Pătruică. Antrenor: Ottto Reitmayer.

Voinţa Lupac: F. Toader (84, D. Popescu), A. Oncică, N. Ţundrea, M. Vikente, D. Mihulţescu, Al. Ciucur (74, D. Gliguţă), L. Străin, R. Mezin, Al. Avramovici, D. Ţoţu (77, B. Vişatovici), I. Tîrbăţ; rezervă, M. Cheda. Antrenor, Boşco Vişatovici.

A arbitrat la centru Cosmin Corocan (Reşiţa), asistat la cele două linii de Florin Lascu (Caransebeş) şi Cristian Semcici (Caransebeş). Observator: Lucian Glogovicean (Reşiţa).

Powered by Jasper Roberts - Blog