Necazurile fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, continuă și în timp ce își ispșește pedeapsa de 3 ani și 4 luni de închisoare. ANAF reclamă acum că „tata bunu”, așa cum era alintat de subalterni fostul vicepreședinte, refuză să achite o amendă penală de 27.000 de lei.
Plângerea ANAF a ajuns în instanță, iar până acum Ghiorghioni s-a prezentat de două ori în fața judecătorilor Tribunalului Caraș-Severin, așa cum s-a întâmplat și ieri, dar de fiecare dată judecătorii au încuviințată cererea de amânare invocată de fostul politician. Avocatul susține că Ghiorghioni are toate conturile blocate și că ANAF i-a pus poprire pe contul de pensie.
Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin riscă să i se transforme amenda penală în zile de pușcărie, iar lucrurile sunt cât se poate de serioase, dovadă că ANAF a sesizat instanța cu o cerere de înlocuire a amenzii cu o pedeapsă privativă de libertate.
Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 15 iunie.
Reamintim că Ionesie Ghiorghioni a fost condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni închisoare, pentru folosirea influenței alte fapte de corupție săvârșite în campania pentru alegerile prezidențiale din 2014.