În România, primăvara încă se lasă așteptată. Spre deosebire de alți ani, de data aceasta ne este servită pe bucăți de câte două-trei zile, să ne amăgească, să ne facă să încuiem în dulap hainele de iarnă. Iar dacă primăvara nu vine așa cum ne-am dori noi, sunt alții care ne aduc la botul calului trufandale de sezon. Altele decât cele tradiționale: urzici, ștevie, măcriș, ceapă verde ori ridichi de Lună nouă.
Ăștia, alții, ne aduc, de acolo unde primăvara nu pare să se mai termine, roșii ca guma ori ca nucile de tari, depinde de norocul pe care îl avem când le cumpărăm, ardei grași, de culoare portocalie și roșu aprins, decupați parcă din cărțile de grădiniță, și cântărind 400-500 de grame, castraveți buni de folosit în loc de pulane la împrăștiat manifestanții din piață, salată crescută în apă și nu în pământ, cireșe cât ochiul boului de mari și câte și mai câte. Bani să avem, că de restul au grijă turcii, grecii, olandezii, nigerienii, chinezii, peruanii și alții.
Și pentru că nu sunt crescute în solul patriei, și prețurile sunt pe măsură. De exemplu, roșiile alea, care sar ca mingea lovită de racheta de tenis de câmp a Simonei Halep, costă 16-18 lei/kg. Ele au avantajul că, atunci când te saturi de mestecat, ca pe ciunga, le poți așeza în vitrină lângă bibelourile chinezești, că nu se strică, oricât de cald ar fi în cameră. Eu, de exemplu, am niște roșii rămase de la Crăciun și, după cum arată, cred că le voi mânca la Crăciunul care vine. La ardei, lucrurile stau cu totul altfel, cei care îi cumpără au ajuns la concluzia că ar fi mai bine să o facă pentru colecție, în funcție de coloranții cu care sunt injectați în procesul de creștere. În fine, dar nu în ultimul rând, să remarc apariția la tarabă a fasolei verzi, care se dovedește și în această primăvară o trufanda de toată stima și mândria noastră. Și cum prin alte părți ale lumii obrazul subțire cu fasole se ține, prețul unui kil se zbate între 25 și 30 de lei. Adică, dublu față de cotletul și ceafa de porc, și cu mult peste kilogramul de miel din preajma Paștelui.
În rest, să auzim de bine și să ne întoarcem voioși și optimiști la micii noștri, cu muștar cu tot, cei de toată ziua, mai cu seamă că peste două zile e 1 Mai, zi de sărbătoare în care nici cel mai sărac dintre români nu mănâncă fasole. Fie ea și verde.
RSS Feed