Menu

Articol

Popa nu a mai candidat la şefia PNL Caraş-Severin. Cine este colegul care l-a făcut să renunţe!

Ioan Popa şi Adrian Torma

Primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa, nu a mai candidat pentru funcţia de preşedinte al PNL Filiala Caraş-Severin, deşi îşi anunţase această intenţie cu mai mult de o lună în urmă. Ioan Popa nu a candidat la preşedinţia judeţeană a PNL, optând pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al liberalilor cărăşeni. La adunarea de alegeri de ieri, oganizată la Casa de Cultură din Reşiţa, în cuvântul său din deschiderea evenimentului, Ioan Popa a spus că se simte dator în faţa unor membri care l-au încurajat şi susţinut să candideze să le explice de ce a renunţat. Iar Popa a spus că, în cea mai mare măsură, renunţarea la candidatură se datorează sfaturilor unui coleg şi prieten liberal la care ţine foarte mult.

„Rusu din Ezeriş mi-a spus, mă, nu-i momentul!”

„M-am consultat cu colegii şi, dacă vreţi, unul dintre colegii pe care îi respect foarte mult, e aici de faţă, primarul Rusu de la Ezeriş, mi-a zis, mă, sincer, camarade, cred că nu-i momentul acum! Ai mult de lucru la Reşiţa, la Primărie, ai de demonstrat, du-ţi crucea înainte şi om vedea mai încolo. Şi vreau să vă spun că a cântărit foarte mult în decizia de a face un pas înapoi conversaţia mea cu Rusu, pe care, repet, îl apreciez şi îl respect! (aplauze)  

Popa vrea să-i vadă pe reşiţeni fericiţi, cu bani în buzunar!

„Nu este singurul. M-am consultat şi cu alţi colegi. Alţii au insistat mult, du-te înainte! Lor le cer scuze că nu am vrut să fac pasul acesta. Şi, vă spun sincer, mi-e greu! E greu! Sunt la sfârşitul unei săptămâni în care am avut nişte întâlniri concentrate. Chiar şi ieri, întâlniri importante din care pot rezulta lucruri pozitive pentru oraş. Şi ţinta mea prioritară, acum, este să scot Reşiţa din starea în care este şi să o duc acolo unde a fost odată, cu oameni harnici, voioşi, fericiţi, cu zâmbetul pe buze şi cu bani în buzunar!”, a spus primarul Reşiţei Ioan Popa.

Popa i-a urat succes lui Marcel Vela şi i-a spus că speră să ducă PNL Caraş-Severin în direcţia corectă.

Powered by Jasper Roberts - Blog