Menu

Articol

Caransebeşul s-a înclinat, ieri, în faţa lui Liviu Groza

Autor: 

Ca o continuare a maratonului cultural început cu prezentarea celor trei cărţi semnate de prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca, eveniment găzduit miercuri, 3 mai, de Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei, joi, la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş s-a desfăşurat acţiunea intitulată generic „Omagiu istoricului col. (r) Liviu Groza, la 85 de ani”.

Manifestarea a debutat în cursul dimineţii, în Aula Musei Caransebesiensis, cu deschiderea Colocviului Naţional al Regimentelor de Graniţă, ajuns la cea de a V-a ediţie, moment urmat de lansarea cărţii „Regimentul I Românesc de Graniţă (Nr. 16) din Transilvania, de la înfiinţare până la sfârşitul Războaielor Napoleoniene (1762-1815)”, volum apărut sub semnătura istoricului Costin Feneşan.

„Avem plăcuta ocazie de a prezenta lucrarea unui bănăţean, fost director general al Arhivelor Naţionale ale României, Costin Feneşan, o lucrare, un studiu monografic care se referă la Regimentul I Românesc de Graniţă (Nr. 16) din Transilvania, care a luptat inclusiv cu trupele franceze, cu trupele napoleoniene. În însemnările sale, Napoleon vorbeşte şi despre confruntarea pe câmpul de luptă cu «acei soldaţi care vorbeau o limbă asemănătoare cu franceza şi care parcă erau coborâţi de pe Columna lui Traian»”, a spus managerul muzeului caransebeşean, Adrian Ardeţ.

În cadrul colocviului, au susţinut comunicări prof. univ. Miodrag Milin, de la Universitatea de Vest din Timişoara, prof. univ. dr. Vasile Dudaş, de la Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, figură proeminentă a istoriografiei contemporane, Carmen Albert, de la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, Laurenţiu-Ovidiu Roşu, şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, cu sediul la Caransebeş, Maria Gherguţă, Florina Fara, Adrian Ardeţ, Cristina Borlovan şi Constantin Brătescu. Temele prezentate de aceşti specialişti urmează să facă subiectul viitorului Buletin al acestui colocviu – Studia Confinialia.

Momentul de vârf al evenimentului de joi s-a petrecut după-amiază, când Aula Musei Caransebesiensis s-a dovedit neîncăpătoare pentru mulţimea de istorici, colaboratori, prieteni ai col. (r) Liviu Groza, cărora li s-au alăturat reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, precum şi ai clerului, ori conducători de instituţii, cu toţii dornici să fie de faţă la lansarea volumului cu numărul 56 al reputatului istoric, intitulat „Aspecte din activitatea Regimentului de Graniţă Româno-Bănăţean Nr. 13 din Caransebeş”.

„Domnul colonel nu mai este demult un simplu personaj al municipiului nostru, al judeţului sau al Banatului, loc care îi este atât de drag, a spus primarul Felix Borcean, oferindu-i venerabilului istoric un buchet alcătuit din 85 de flori. Liviu Groza este o legendă... Domnule colonel, eu vreau să vă mulţumesc că ne sunteţi contemporan, că faceţi parte din viaţa noastră, că ne permiteţi să stăm alături de dumneavoastră, la această masă, ceea ce e o mare onoare pentru mine... Îi urez «La mulţi ani!» încă de pe acum, chiar dacă abia în luna iunie domnia-sa va împlini 85 de ani”.

După mesajul de felicitare transmis de conducerea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, managerul muzeului, Adrian Ardeţ, i-a înmânat lui Liviu Groza, din partea prestigioasei unităţi de învăţământ superior, o distincţie pentru contribuţia adusă la cercetarea istoriei Banatului şi promovarea culturii româneşti.

În continuare, Liviu Groza a primit diplome şi cadouri simbolice de la reprezentanţii Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, instituţie al cărei membru fondator a fost în urmă cu 54 de ani, Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă – Filiala Caraş-Severin, Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” din Reşiţa, Casei Corpului Didactic, dar şi de la foşti colegi şi actuali prieteni, printre care Gen. Adrian Marinescu, istoricul Gheorghe Lazarovici, pictorul naiv şi scriitorul Mihai Vintilă, coleg de şcoală primară cu Liviu Groza, sau prof. univ. dr. Ilie Cristescu.

Prezentarea cărţii a fost făcută de Adrian Ardeţ, care, după ce a vorbit pe scurt despre fiecare dintre cele 15 capitole ale volumului lansat, a adăugat: „Cartea este însoţită de un rezumat în limba germană şi o postfaţă care conţine mulţumiri adresate celor care l-au ajutat în definitivarea acestui proiect. Volumul este ilustrat printr-o serie de fotografii şi documente originale, pe care autorul le interpretează şi le comentează. Este o carte care te invită la lectură, o carte adresată atât publicului specialist, cât şi celui neavizat în probleme legate de istoria militară a Regimentului de Graniţă”.

În încheiere, col. (r) Liviu Groza a ţinut să precizeze că în acest volum abordează istoria Regimentului de Graniţă Nr. 13 puţin altfel decât a făcut-o până acum, în sensul că nu mai insistă pe partea militară a subiectului, ci vorbeşte despre căsătoriile în Graniţă sau despre organizarea sanitară, un loc central ocupând capitolele dedicate Gen. Traian Doda, în contextul unor documente care nu au văzut până acum lumina zilei.

Powered by Jasper Roberts - Blog