Spectacolul „Aventurile lui Mickey Mouse”, de Aida Ganea, regia şi scenografia de Dan Mirea, jucat în această dimineaţă la Reşiţa, a atras cel mai mare număr de copii la o reprezentaţie, de când teatrul funcţionează în Palatul Cultural, adică din anul 2010. E adevărat, sala de spectacole a Palatului Cultural nu este foarte mare, are în jur de 150 de locuri, dar formula folosită uzual, „sala s-a dovedit neîncăpătoare” reflectă palid realitatea, fiindcă au dorit să cumpere bilete spectatori în număr de trei-patru ori mai mare decât numărul de locuri din sală. Şi astăzi, înainte de începerea reprezentaţiei, în faţa casei de bilete s-au adunat zeci de copii şi părinţi în speranţa unui bilet în plus. Din păcate pentru ei, toate biletele erau vândute, spectacolul jucându-se cu casa închisă. Din fericire pentru ei, spectacolul „Aventurile lui Mickey Mouse” va fi reluat în săptămânile următoare.