Articol

Candidații la alegerile prezidențiale din Franța s-au debarasat de "constrîngerile" mediatice cu ajutorul rețelelor de socializare, care le permit să-și promoveze mesajul, dar cu riscul de a se adresa numai publicului deja fidel. Prin urmare, aspiranții la președinția Franței s-au orientat către Facebook, Twitter și YouTube, întrucît rețelele de socializare le permit să nu mai depindă de intermediari și să se adreseze cetățenilor fără a fi nevoiți să mai răspundă întrebărilor puse de ziariștii mult prea curioşi, sau tendenţioşi, care ar putea denatura mesajul pe care candidatul ar dori să-l transmită alegătorului.

Facebook și Twitter nu reprezintă o ocupaţie pentru tineri. Aceste canale permit construirea unei conștiințe colective. În mass-media tradiționale, politicienilor nu li se oferă suficient spațiu de timp pentru a-și explica programul și nici nu își pot alege temele abordate, un motiv fiind și reglementările impuse de autoritatea din domeniul audiovizualului. În cazul candidatului stîngii radicale, Jean-Luc Mélenchon (născut la 19 august 1951 în Tanger, Maroc) datorită YouTube el a reușit să realizeze o emisiune cu o durată de cinci ore dedicată exclusiv programului său politic.

În condițiile în care, potrivit unui sondaj efectuat în Franța, circa trei sferturi dintre tinerii cu vîrste de până la 25 de ani se informează pe rețelele de socializare, astfel de modalități de comunicare, ce evită adesea prezentarea punctelor de vedere opuse, provoacă și unele îngrijorări. Ne întoarcem la propagandă, consideră istoricul Christian Delporte. Sîntem în fața unei demediatizări, o tentativă de a priva de cuvînt jurnaliștii în numele adevărului, explică el. O opinie mai nuanțată este exprimată de cercetătorul în științe ale informației Arnaud Mercier, care amintește de puternica tradiție a presei de opinie în Franța.

Unii dintre acești candidații au lansat vorbe foarte dure, acuzînd ziariștii și presa în general că formează o castă mediatică, un sistem, ori că vînează oameni, îi ignoră pe acei politicieni mai puțin cunoscuți sau le denaturează declarațiile și că manifestă interes doar pentru propriile afaceri din sectorul mass-media.

Dar acest fenomen nu este întîlnit doar în Franța. În Spania de exemplu, un alt lider al stîngii radicale, Pablo Iglesias, are tot pe YouTube propria emisiune de interviuri, preluată și de o televiziune locală din Madrid. În Italia, formațiunea naționalistă Mișcarea Cinci Stele s-a născut tot pe internet, cu ajutorul blogger-ului Beppe Grillo, care în primii săi ani de implicare în politică a refuzat orice contact cu ziariștii. Mai recent, și noul președinte american, Donald Trump, și-a lansat la sfîrșitul campaniei electorale o emisiune difuzată cotidian pe Facebook pentru a ocoli mass-media considerate corupte.

Şi în România campaniile electorale şi mesajele politice se transmit preponderent în social-media, evitînd criticile jurnaliştilor. De la victoria lui Klaus Iohannis, la campania primarului Reşiţei, Ioan Popa, reţelele de socializare au înlocuit lipitorii de afişe care făceau deliciul oricărei confruntări electorale pînă în urmă cu puţini ani!

Dar o comunicare fără replică înseamnă PROPAGANDĂ!

În realitate, citim numai punctul de vedere care ne convine. Este o tendință naturală care nu este specifică rețelelor de socializare. Acestea nu fac decît să amplifice o dinamică deja existentă.