Menu

Articol

Elevii de la Liceul Traian Vuia din Reşiţa au fost pentru câteva ore colegi cu poliţiştii

În cadrul acţiunii „Şcoala altfel-să ştii mai multe, să fii mai bun!”, un număr de 21 de elevi ai Liceului Teoretic „Traian Vuia” din Reşiţa s-au întâlnit, astăzi, cu poliţişti din cadrul IPJ Caraş-Severin. Acţiunea s-a defăşurat în cadrul programul naţional „Job Shadow Day”, aflat la cea de-a XV-a ediţie, ocazie cu care, timp de patru ore, elevii clasei a XI-a au ales să afle ce înseamnă o astfel de profesie, chiar în teren, în calitate de „colegi” ai poliţiştilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ, Job Shadow Day oferă elevilor o imagine reală a locurilor de muncă, îi ajută să-şi identifice interesele, aptitudinile şi modul în care pot să le valorifice pe piaţa muncii şi să găsească mai uşor un răspuns la întrebările Ce vreau să devin după ce termin şcoala? Unde vreau să lucrez? Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?.

Pentru a-şi putea face o idee cu privire la şansa de a deveni, la absolvirea liceului, elevi ai unei şcoli de agenţi de poliţie sau ai Academiei de Poliţie „Alexandrul Ioan Cuza”, poliţişti de la Serviciul Resurse Umane şi Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii le-au prezentat, în preambul, atât specificul meseriei de poliţist cât şi oferta educaţională şi condiţiile necesare pentru a îmbrățișa această meserie.

„După această prezentare cu caracter mai degrabă teoretic elevii ,,și-au început activitatea” la Serviciul Rutier, Serviciul Criminalistic, Serviciul de Ordine Publică și la Poliţia Municipiului Reşiţa, deplasându-se ulterior în teren, asistând şi sprijinind activităţile specifice desfăşurate de poliţişti.

Așadar, elevii au avut ocazia să participe la activităţi de poliţie rutieră (oprirea unor autovehicule în trafic, controlul documentelor, supravegherea traficului rutier), de ordine publică (activităţi specifice pe linie de ordine şi siguranţă publică, patrulare, proximitate, activităţi pe linie de silvicultură) și de criminalistică (activităţi specifice de poliţie ştiinţifică, prelevarea urmelor papilare, modalităţi de prelevare şi conservare altor tipuri de urme prelevate din câmpul infracţional)”, se arată în comunicatul IPJ.

La finalul activităţilor toţi elevii au primit diplome speciale care certifică faptul că fiecare dintre ei a fost „Poliţist pentru o zi”.

Powered by Jasper Roberts - Blog