Articol

Generaţii de copii ştiau lucrul ăsta din primele zile de școală. Le era suficient să fi deschis Abecedarul  la prima literă  din alfabet, unde aflau, cu încântare, că „Ana a-re me-re”. Roşii, mari, frumoase şi neaparat dintr-un soi românesc. Spun neaparat, pentru că pământul patriei era plin de plantaţii cu meri ionatani, golden ș.a.m.d.. Paradoxul acelor vremuri era că, deşi merii creşteau pe toate drumurile (aici nu includ creaţia literară a lui Beniuc), merele nu se prea găseau în aprozare, ci erau trimise la export.

Astăzi, mult mediatizatul și slăvitul măr românesc s-a dat la fund, cum s-ar spune. După 1989, furia oamenilor împotriva oricărei forme asociative – gen cooperative agricole de producție și IAS-uri – s-a răsfrânt și asupra acestor plantații. Au fost abandonate și tăiate pentru lemne de foc. Nimeni nu s-a gândit să-i fi oprit, așa cum s-a întâmplat în alte țări fost socialiste din estul Europei. Nu s-a intervenit, pentru că nu a existat un interes în acest sens. Mai bine zis, se pregătea terenul pentru ce avea să urmeze să devină România, o mare piață de desfacere pentru produsele altora.

Și uite așa, până să ne hotărâm să facem ceva în privința asta, aprozarele și supermarketurile, răsărite mai ceva decât ciupercile după ploaie, s-au umplut cu mere de import. Peste noapte ne-am trezit cu tot felul de soiuri care mai de care mai colorate și parfumate, ca să reziste în galantare nu o lună, nu două, nici trei sau patru, ci un an sau cât este nevoie. Mere de expus la târgurile de toamnă, unul și unul, lustruite precum pantofii dați cu vacs. Mere de catalog, care nu se compară cu coricovele țăranilor noștri, viermănoase, zbârcite și scumpe. Spre exemplu, un kil de mere poloneze se vinde la jumătate preț față de cel de la Cornereva. Diferența o fac spray-ul cu aromă de măr și subvenția acordată fermierilor de statul polonez. Interesant e că polonezii ne vând nouă merele lor mari, frumoase și sănătoase și ni le cumpără pe ale noastre, tocmai pentru că sunt sănătoase, netratate ca ale lor, numai bune de făcu suc și alte băuturi din ele.

Cât privește Abecedarul, sincer, nu știu cum mai arată. Bănuiesc că s-a mai schimbat de când am fost noi kinderi. Dar, dacă nu, ar fi bine ca la lecția de care am vorbit, să se schimbe timpul verbului a avea. Adică, în loc de „Ana are mere” să se scrie „Ana avea mere” sau „Va mai avea mere Ana?”