Articol

Mi-am adus aminte de babele din Ardeal, care, după ce află că le-a ars casa, concluzionează, pe un ton plat, fără semnul exclamării: „Destul de rău”. În schimb, automatismul bănăţenilor îi face să rotunjească o discuţie, să zicem, pe aceaşi temă incendiară, astfel: „Na, las’ că-i bine!”, aşa, cu ton înţelept. Cu totul diferit reacţionează oltenii la veştile proaste: „Au, fire-aş al dracu’!”, zice olteanul fript de necaz.

Cum să fie cu „incendiul” de la universitatea reşiţeană, după descinderile mascaţilor care au dat foc instituţiei, dar şi spiritelor din întreaga urbe. Păi, e destul de rău, dar, într-un fel, las’ că-i bine. E rău, pentru că nu face bine nimănui din oraş o imagine şifonată a instituţiei academice de învăţământ. Orice veste proastă din Reşiţa, face oraşul mai puţin atrăgător, mai puţin fregventabil. Dar, la urma urmei, dacă acele lucruri s-au întâmplat, e bine că procurorii au acţionat. Şi încă cum! A venit la Reşiţa o armată de oameni ai legii cu zeci şi zeci de maşini. Ideea e că o astfel de desfăşurare de forţe trebuie, în mod normal, să se bazeze pe „indicii temeinice”! Dacă faptele de corupţie s-au întâmplat aşa cum susţin procurorii, atunci e grav. Şi putem zice ca bănăţeanul: „Las’ că-i bine!”

De râsul curcilor ar fi ca acuzaţiile să fie demontate şi acţiunea să se dezumfle ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Ei, abia atunci am putea exclama olteneşte: „Au, fire-aş al dracu!”.