La Băile Herculane se încheie în această seară Festivalul Internaţional de Folclor „Hercules”, ediţia 45. Festivalul adună an de an cele mai bune ansambluri folclorice şi fanfare din Banat, precum şi ansambluri folclorice exotice, de pe îndepăratea meridiane, remarcabile prin diversitate, originalitate şi culoare. Şi în această ediţie au fost prezente ansambluri din Columbia, Mexic, Turcia, chiar şi un ansamblu de dansuri din Statele Unite ale Americii. Nu au lipsit ansamblurile folclorice europene, anul acesta din Spania, Serbia, Slovacia, Macedonia şi Republica Moldova.
Săptămâna însorită a permis numerosului public sosit din toate colţurile ţării să asiste, începând de luni, 6 iulie, până astăzi, la spectacole antrenante, diverse, de înaltă ţinută artistică, îndelung aplaudate. Ca de obicei, ansamblurile folclorice din Balcani, au constituit deliciul publicului prin dinamism şi profesionalism. Probabil, românii şi sârbii rămân neîntrecuţi la crearea unor spectacole coregrafice extrem de vii, derulate ca înt-un vârtej ameţitor şi molipsitor. Remarcăm aici ansamblurile folclorice „Reşiţeana”, „Bocşana”, „Bârzava” din Reşiţa, „Vermeşana”, „Almăjana” din Bozovici.
În această seară, pe scena din Parcul Vicol, evoluează Ansamblul „Semenicul” - al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Ansamblul „Kud Majdanpeck” – Serbia, Ansamblul „Mirche Açev” – Macedonia, Ansamblul „WICI” Song and Dancer Theater– SUA, Ansamblul „Kremikovche” – Bulgaria, Ansamblul „Datina” – Ghiroda- Timiş, Ansamblul „Armenişana” al Casei Culturale Armeniş, Ansamblul „Zestrea Gugulanilor” de pe lângă Muzeul Regimentului de Graniţă – Caransebeş.
Festivalul „Hercules” este organizat de Centrul Judeţeean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, cu sprijinul Direcţiei pentru Cultură Caraş-Severin şi al Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ion Românu” din Reşiţa. Festivalul este sprijinit de Ministerul Culturii şi de Consiliul Judeţean Caraş-Severin. (Fotografii: www.baileherculane.ro)