În aceste zile, până în data de 24 mai, capitala Statelor Unite ale Americii, Washington DC, prima întâlnire a rețelei Transatlantice a Tinerilor Parlamentari. La această importantă manifestare participă și deputatul PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean-Șomfelean.
Potrivit comunicatului de presă al Cabinetului Parlamentar, scopul acestei întâlniri este de a conecta tinerii europarlamentari și parlamentari ai statelor membre ale Uniunii Europene cu tinerii reprezentanți ai noii Administrații a Statelor Unite, pentru a discuta cu privire la câteva teme de interes comun pentru Uniunea Europeană și Statele Unite.
Discuțiile se vor centra pe subiecte precum Confidențialitatea în spațiul virtual/digital sau Securitate și Apărare, urmând a fi finalizate prin adoptarea unei rezoluții care să pună accentul pe întărirea colaborării dintre Uniunea Europeană și Statele Unite în aceste domenii.
Delegația EU 40 va fi întâmpinată de d-nul David O’Sullivan, ambasadorul Uniunii Europene în Statele Unite ale Americii și, ulterior, se va întâlni cu mai mulți oficiali ai Statelor Unite și membri ai Congresului.