Menu

Articol

La Caransebeş va fi lansat „un medicament pentru ieşirea din clipele de cenuşiu”

Autor: 

Marţi, 30 mai, la ora 15, Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului Caransebeş va găzdui lansarea albumului „Iernile de altădată”, al pictorului Mihai Vintilă. Anunţul a fost făcut luni de Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru”, în cadrul unei conferinţe de presă la care au mai participat autorul cărţii, criticul de artă Adrian Stepan, precum şi managerul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, Adrian Ardeţ.

„Primăria, împreună cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, şi Casa de cultură din municipiu au găsit de cuviinţă să-l omagieze, dacă mai era cazul, pe Cetăţeanul de onoare al Caransebeşului, Mihai Vintilă, pictor a cărui operă o găsim în tablourile aflate în colecţii particulare ori în marile muzee ale lumii. Albumul prezintă iernile pe care el le-a petrecut, le-a trăit şi i-au rămas în memorie ca nişte răbojuri ale vieţii, când era copil la Caransebeş”, a spus Ioan Cojocariu.

Adrian Ardeţ a adăugat că este o onoare pentru toate instituţiile implicate în organizarea manifestării să îl sărbătorească, la 85 de ani, pe fiul Caransebeşului, pe cel care, pe lângă meseria de bază, aceea de medic veterinar, şi-a consacrat picturii naive o bună parte a vieţii. „Locul şi opera domniei-sale se regăsesc astăzi în donaţii făcute unor instituţii de cultură din Reşiţa şi Caransebeş, anul trecut Mihai Vintilă făcând o donaţie deosebită Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din municipiu, pentru care îi rămânem recunoscători, ea regăsindu-se într-o expoziţie permanentă, sala care o găzduieşte purtându-i numele. Albumul care va fi lansat marţi este o capodoperă, o încununare a ceea ce lasă în urmă Mihai Vintilă, iar noi ne-am hotărât ca în Aula «1 Decembrie 1918», unde va avea loc evenimentul, să ducem o parte din patrimoniul pe care pictorul l-a lăsat muzeului caransebeşean, organizând şi acolo un vernisaj”, a mai spus Adrian Ardeţ.

Adrian Stepan, criticul care cunoaşte poate cel mai bine opera lui Mihai Vintilă, a spus că a vorbi despre Mihai Vintilă înseamnă a vorbi despre o personalitate complexă, acest lucru simţindu-se încă de pe vremea când era copil. „Mihai Vintilă a trăit sus, în Potoc, cu ochii în două părţi: una la şcoală şi alta la caietul de desen, spre care îl trăgea parcă ceva nevăzut, neştiut, ceva imposibil de explicat la acea vârstă. S-a împlinit ca atare şi ca stăpân al liniei şi al culorii, la vârsta maturităţii, după ce a început să profeseze medicina veterinară. A fost, pe lângă un medic apreciat, a fost şi este un apreciat pictor, se spune, naiv. Pentru a vorbi despre pictura lui Mihai Vintilă e nevoie de mult timp. Mihai Vintilă nu este propriu-zis un pictor naiv. Are elemente ale picturii naive. Mihai Vintilă practică, de fapt, o pictură a candorii, o pictură a nevinovăţiei. Este tezaurul lui de suflet, pe care l-a moştenit şi cu care s-a însoţit toată viaţa. Mihai Vintilă pune în pânzele sale căldură, frumos şi speranţă. Pentru asta, însă, trebuie avute în faţă pânzele. Albumul pe care îl va lansa în 30 mai, «Iernile de altădată», este mai mult decât un album, este un adevărat medicament pentru a ieşi din clipele de cenuşiu, de gri, care de obicei ne însoţesc zilele”, a spus Adrian Stepan, promiţând, totodată, că va vorbi mai mult cu ocazia lansării de marţi.

În încheierea conferinţei de presă, Mihai Vintilă a ţinut să precizeze că el este caransebeşean, oraş în care a şi făcut o parte din liceu, după care a urmat o şcoală medie tehnică veterinară, cu gândul de a ajunge medic veterinar. A practicat această meserie 37 de ani, iar după pensionare a început să picteze şi să scrie. El a adăugat că, până în prezent, a scris 15 cărţi, din care majoritatea despre artă, şi doar câteva despre profesia pe care a practicat-o. Cea mai recentă realizare, albumul „Iernile de altădată”, cuprinde peste 70 de lucrări în care autorul a vrut să evoce, prin viziunea sa, unele aspecte din copilărie, obiceiuri care au dispărut. „Am vrut, de fapt, să fiu un cronicar al timpului şi să consemnez în culoare tot ceea ce mi s-a părut mie important în Caransebeş”, a mai spus Mihai Vintilă.

Adrian Ardeţ, Mihai Vintilă, Ioan Cojocaru

Powered by Jasper Roberts - Blog