Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat marţi, 20 iunie, definitiv, în litigiul în care CIV Group, firma care a realizat Campusul de la Colegiul Național „C.D. Loga” din Caransebeş, cerea în instanță administraţiei municipiului aproape un milion de euro, bani care reprezentau actualizarea contravalorii lucrărilor efectuate până anul trecut, cu rata inflației din perioada 2008-2016.
Instanţa timişoreană a dat dreptate Primăriei Caransebeș, veste la auzul căreia primarul Felix Borcean a declarat: „Aş vrea însă să subliniez faptul că, fiind vorba despre o sumă foarte mare pretinsă primăriei, am apelat la un avocat profesionist, dna Galanton, iar în Consiliul local doar grupul liberal a votat pentru angajarea unui avocat care să ne reprezinte, cei de la PSD spunând că primăria are jurişti, dar, având în vedere importanţa procesului şi suma mare implicată, am considerat că angajarea dnei Galanton este absolut necesară, şi până în final s-a dovedit că alegerea noastră a fost una bună. Respirăm uşuraţi acum, fiindcă această sumă ni se părea o povară foarte mare, pe care, dacă am fi pierdut-o, activitatea primăriei ar fi avut serios de suferit în anul următor şi, probabil, în tot mandatul meu de primar”.